Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventuri în Trenul Groazei

Publicat in Adevarul, marți 7 februarie 2012 ·

Nouă dintre jucătorii Oţelului, plus alţi 700 de pasageri, au petrecut 24 de ore în trenul InterRegio 1574, care trebuia să-i ducă de la Galaţi la Bucureşti.

O banală plecare în cantonament s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru o parte dintre componenţii echipei Oţelului Galaţi. După ce au revenit din Cipru, sâmbătă, jucătorii au primit două zile libere, aşa că mulţi dintre ei au mers să-şi viziteze familiile. Luni seară, lotul trebuia să se reunească în Bucureşti, la Hotelul „Intercontinental", pentru ca în dimineaţa zilei de ieri să plece cu avionul spre Valencia. Nouă dintre jucători, Alejandro Viglianti, Cristi Sîrghi, Silviu Ilie, Samoel Cojoc, Valentin Munteanu, Cristi Brăneţ, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu şi Sergiu Costin, medicul Mihai Troacă, maseurii Liviu Tunariu, Dragoş Axente şi Constantin Crăciun, plus magazionerul Gheorghe Stamate, au hotărât să ajungă în Capitală cu trenul, întrucât şoselele erau închise din cauza viscolului.

Zis şi făcut. Cei 14 s-au îmbarcat în trenul InterRegio 1574, care a părăsit Galaţiul luni seară, la ora 18.10. Apoi a început coşmarul. La ora 21.30, trenul abia a ajuns în gara din Brăila, iar în jurul orei 23.30 s-a oprit în zona localităţii C.A. Rosetti, unde a staţionat 15 ore!

Au consumat vitaminele pentru cantonament

„Viscolea continuu. Se acoperiseră complet cu zăpadă chiar şi geamurile vagoanelor. Ni s-a explicat că în faţă sunt troiene de câţiva metri, iar plugul care a fost în faţa trenului nu mai face faţă şi că se aşteaptă să vină un altul, mai puternic, de la Buzău. Am mâncat sandvişurile şi dulciurile pe care le aveam la pachet, dar s-au terminat la un moment dat. Am rămas şi fără apă, iar doctorul a început să ne împartă din vitaminele cumpărate pentru cantonament. În tren se aflau şi oameni care plecaseră din Constanţa luni dimineaţă, la ora 6.00. Singura consolare a fost ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 21 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 18 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 54 minute
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°