Într-o localitate din judeţul Gorj sloganul "să trăiţi bine!” a fost aplicat cu succes. Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, care conduc primăria, au decis că banii din bugetul comunei pot fi folosiţi în scop electoral. Nu contează că în localitate nu există nici măcar apă menajeră, canalizare sau gaze, sau că suntem în plină criză economic, primarul şi consilierii locali au hotarât ca toţi cetăţenii care trăiesc în Fărcăşeşti s-o ducă bine, măcar pe moment, pe banii statului. Astfel, niciunde în România nu primeşti biberoane, pampers şi pudră de talc pentru bebeluşi sau o mie de lei pentru somerii cu studii superioare. Ei bine, în 2012, locuitorii din Fărcăşeşti vor trăi regeşte.
Comuna Fărcăşeşti are 4.500 de locuitori, dar un buget de invidiat, peste o sută de miliarde de lei vechi. Trei exploatări miniere, aflate pe raza comunei, contribuie la bugetul comunei şi astfel Fărcăşeşti are concurează la încasările din taxe şi impozite cu oraşele din Gorj.
Cu atâţia bani în visterie, edilii care conduc comuna ar fi putut face multe, mai ales că în zonă locuitorii sunt vitregiţi de condiţii minime de trai. Nu au apă, nici măcar menajeră, canalizare sau gaze.
Excursii la Casa Poporului
Dar, văzându-se cu miliardele în contul Primăriei şi conştientizând că doar cu pomeni electorale mai poate smulge voturi, primarul comunei Spiridon Bălu şi viceprimarul Vasile Mihai, reprezentanţi ai PD-L, au iniţiat mai multe proiecte de lege cu scopul clar de cumpărare a voturilor. Culmea, cu ajutorul unor consilieri PSD, proiectele au devenit hotărâri de Consiliu Local şi astfel pot fi puse în aplicare.
Astfel, în comuna Fărcăşeşti au fost aprobate excursii, plătite de Primărie la mănăstirile din Gorj, la teatru şi chiar la Casa Poporului. Bebeluşii nu au fost neglijaţi şi au din partea primăriei pampers, lapte praf, biberoane şi pudră de talc. Părin