* vântul puternic, care aduce permanent zăpada din câmp pe carosabil, face imposibil de deblocat drumurile din judeţ * mai multe ambulanţe au rămas între nămeţi, cu tot cu utilajele de deszăpezire care ar fi trebuit să le deschidă calea
* pe Dunăre situaţia se agravează * gheaţa care se acumulează în amonte blochează scurgerea fluviului şi ar putea provoca inundaţii în zona noastră * sloiurile de gheaţă au scufundat, ieri, un remorcher în portul Brăila
Blocada impusă de iarnă continuă pentru Brăila. Astăzi, marţi, 7 februarie, toate drumurile naţionale din judeţul nostru continuau să fie închise pentru circulaţie, situaţia fiind mai gravă decât în zilele precedente deoarece, chiar dacă ninsoarea s-a oprit, vântul foarte puternic aduce zăpada din câmp şi o depune pe şosele, formând permanent "dopuri" de peste jumătate de metru. În aceste condiţii, utilajele de deszăpezire acţionează degeaba pentru curăţarea carosabilului. De altfel, cele mai multe utilaje aflate la dispoziţia Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Brăila au fost direcţionate către asistarea ambulanţelor solicitate să intervină în diverse localităţi rurale. Florin Dafina, şeful SDN, ne-a informat că utilajele de deszăpezire au însoţit şase maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. "Mergem înaintea lor, ca să le deschidem drumul, iar acţiunea este extrem de dificilă, din cauza viscolului", ne-a spus Dafina.
Au fost situaţii, în noaptea de luni spre marţi şi în dimineaţa zilei de marţi, când ambulanţele au rămas între nămeţi, cu tot cu utilajele de deszăpezire care le însoţeau. După cum a precizat prefectul Dumitru Popa, în cadrul unei conferinţe de presă, o Salvare plecată spre Ciocile, să preia un pacient cu o coastă fracturată, a rămas înzăpezită la intrarea în satul Chichineţu, împreună cu cinci utilaje, dintre care o freză - maşinărie ce ar fi trebuit, teoretic, să facă faţă fără proble