Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări de reabilitare la bucătăria Spitalului Judeţean Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 7 februarie 2012 ·

Unitatea medicală a demarat o investiţie de peste 6 milioane lei pentru lucrări de reparaţii capitale la bucătăria centrală şi extinderea clădirii din str. Gheorghe Marinescu nr. 1 cu încă două niveluri penru activităţi medicale. Suma necesară pentru lucrări se ridică la 6.730.000 lei, din care 5.608.000 lei din partea Ministerului Sănătăţii şi 1.122.000 lei din partea Consiliului Judeţean Mureş. „În anul 2011 s-a încheiat un Acord Cadru neavând finanţarea pentru toată valoarea adjudecatăa lucrării. S-au efectuat lucrări în limita fondurilor alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean, urmând ca restul lucrărilor rămase de executat să fie finanţate şi efectuate în cursul anului 2012 după alocarea fondurilor de către Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean”, a declarat dr. Konrad Judith, managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

În prezent, în unitatea medicală pe lângă bucătăria centrală mai funcţionează încă patru bucătării, la secţia Clinică Pediatrie, Clinica Neuropsihiatrie Pediatrică, Clinica Pneumologie şi Clinca Obstetrică Ginecologie şi trei depozite de alimente, toate situate în locuri separate. „Au început lucrările doar la bucătăria spitalului”, a adăugat Konrad. După finalizarea proiectului, bucătăria centrală va deservi toate secţiile spitalului. Noua clădire ce urmează a fi construită lângă clădirea unităţii medicale situată pe str. Gheorghe Marinescu nr.1, ce va include şi clădirea în care, în prezent, funcţionează amfiteatrul va găzdui două tronsoane a câte două etaje fiecare. La primul tronson, etajul unu va găzdui secţia de hemodializă, iar etajul doi spaţiile educaţionale pentru studenţi, precum şi vestiare. În ceea ce priveşte tronsonul doi, la subsol va fi instalată centrala termică, centrala de ventilaţie, depozitul de legume şi zarzavaturi, depozit diverse, bazin rezervă apă potabilă şi spaţii anexe. La parter vor fi v

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum o ora
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Captură record în Portul Constanţa Sud: 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română / Valoarea însumată a bancnotelor false depăşea 960 de milioane de euro

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română au descoperit, în Portul Constanţa Sud, 160 de colete cu bancnote contrafăcute, fiind, în total, 4,8 milioane de bancnote. Valoarea însumată a bancnotelor

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Congresul UDMR - Kelemen Hunor, către Bolojan: Te felicit pentru curajul de a începe reforma statului /Vreau să te încurajez să o faci până la capăt, o reformă reală, sistemică /Poţi conta pe noi în această bătălie/ Ce au declarat Bolojan, Grindeanu, Boc

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a transmis, vineri, premierului Ilie Bolojan, care participă la al 17-lea condres al UDMR, felicitări pentru ”curajul de a începe reforma statului” şi a transmis susţinerea parlamentarilor şi miniştrilor UDMR. La

12 milioane de euro pentru fermierii ROMÂNI. Cum se alocă banii europeni din rezerva pentru agricultură

Gandul acum o ora
Vin vești bune pentru fermierii din România. Comisia Europeană a adoptat – vineri – o propunere de a furniza aproape 50 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini fermierii din sectorul fructelor, fructelor cu coajă lemnoasă ș

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 2 ore
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

DONALD TRUMP se declară nemulțumit de cheltuielile militare insuficiente ale SPANIEI/ „Poate ar trebui să fie dată afară din NATO”

Gandul acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Spania merită să fie „dată afară” din NATO din cauza cheltuielilor sale militare insuficiente. „Am avut un participant întârziat, și anume Spania”, a declarat Trumo, referindu-se la acordul NATO de a alo

UPDATE - Ministerul Energiei reacţionează la informaţiile privind importurile de energie din Rusia: România nu importă cărbune, ţiţei, produse petroliere sau gaze din Rusia / Ce spune ministrul

News.ro acum o ora
România nu importă cărbune, ţiţei, produse petroliere sau gaze din Rusia, transmite Ministerul Energiei la solicitarea News.ro, după ce o analiză reuters a indicat că mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia

Vremea

București
acum

20°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°