Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod portocaliu de oportunism şi ceaţă

Publicat in Jurnalul, marți 7 februarie 2012 ·

Foto: Agerpres În patru zile, Traian Băsescu a rămas şi făra Boc şi fără Cărtărescu. Am citit zilele trecute, cu surprindere, editorialul prin care scriitorul îşi anunţă retragerea totală din zona comentatorilor vieţii politice. Iar editorialul la care fac referire nu a fost doar un anunt sec, ci o declaraţie de dezamăgire faţă de clasa politică şi, surprize-suprize, faţă de Traian Băsescu care, la apusul preşedinţiei sale a devenit şi el, ca noi, ceilalţi, "un politician”. Evident, domnul Cărtărescu nu poate spune lucrurile atât de direct, dar o face destul de bine printre rânduri.

Mă gândeam, totuşi amuzat, că nici Băsescu nu mai este, iată, ce a fost. Singurul efect al apelului său la "societatea civilă de bine” a fost pasul în lateral al lui Mircea Cărtărescu. Şi totuşi, aşa nu merge.

Am observat, în ultimii doi ani, o retragere în umbră, neasumată, dar simţită inclusiv de Băsescu, a celor care l-au susţinut în primii ani de mandat şi chiar la începutul celui de-al doilea. Eu cred că astfel de retrageri "tactice” nu sunt semne reale de onestitate. Pentru că onestitatea nu implică tacere, ci şi o minimă asumare a unei decizii greşite. Adică, aşa cum ai putut aduce argumente pentru a susţine pe cineva, trebuie să ieşi şi să spui de ce ai renunţat la a-l mai susţine. Pentru că, altfel, tot ceea ce rămâne este o istorie mistificată.

Şi Cărtărescu şi alţi intelectuali au făcut posibilă mistificarea din 2004-2005, când s-a creat intens imaginea unei adevărate revoluţii care ar fi avut loc într-o Românie înfuriată la culme şi pe mine şi pe PSD. Asta în condiţiile în care Băsescu câştigase la mustaţă (era să spun, la gară) prezidenţialele, iar noul guvern nu se baza pe o majoritatea reală. Această atmosferă a făcut posibil şi valul de abuzuri judiciare care a început atunci şi valul de jafuri şi de nepăsare care ne-a lasat şi ne lasă fără drumuri, fără pa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 26 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 51 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 59 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°