Foto: Agerpres În patru zile, Traian Băsescu a rămas şi făra Boc şi fără Cărtărescu. Am citit zilele trecute, cu surprindere, editorialul prin care scriitorul îşi anunţă retragerea totală din zona comentatorilor vieţii politice. Iar editorialul la care fac referire nu a fost doar un anunt sec, ci o declaraţie de dezamăgire faţă de clasa politică şi, surprize-suprize, faţă de Traian Băsescu care, la apusul preşedinţiei sale a devenit şi el, ca noi, ceilalţi, "un politician”. Evident, domnul Cărtărescu nu poate spune lucrurile atât de direct, dar o face destul de bine printre rânduri.

Mă gândeam, totuşi amuzat, că nici Băsescu nu mai este, iată, ce a fost. Singurul efect al apelului său la "societatea civilă de bine” a fost pasul în lateral al lui Mircea Cărtărescu. Şi totuşi, aşa nu merge.

Am observat, în ultimii doi ani, o retragere în umbră, neasumată, dar simţită inclusiv de Băsescu, a celor care l-au susţinut în primii ani de mandat şi chiar la începutul celui de-al doilea. Eu cred că astfel de retrageri "tactice” nu sunt semne reale de onestitate. Pentru că onestitatea nu implică tacere, ci şi o minimă asumare a unei decizii greşite. Adică, aşa cum ai putut aduce argumente pentru a susţine pe cineva, trebuie să ieşi şi să spui de ce ai renunţat la a-l mai susţine. Pentru că, altfel, tot ceea ce rămâne este o istorie mistificată.

Şi Cărtărescu şi alţi intelectuali au făcut posibilă mistificarea din 2004-2005, când s-a creat intens imaginea unei adevărate revoluţii care ar fi avut loc într-o Românie înfuriată la culme şi pe mine şi pe PSD. Asta în condiţiile în care Băsescu câştigase la mustaţă (era să spun, la gară) prezidenţialele, iar noul guvern nu se baza pe o majoritatea reală. Această atmosferă a făcut posibil şi valul de abuzuri judiciare care a început atunci şi valul de jafuri şi de nepăsare care ne-a lasat şi ne lasă fără drumuri, fără pa