Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu, spionii şi principiile

Publicat in Romania Libera, marți 7 februarie 2012 ·

Te tăvăleşti de râs atunci când Crin Antonescu şi măscăricii lui Voiculescu rag pe la Antene că"Ne conduce Securitatea" şi aproape că îl numesc pe Mihai Răzvan Ungureanu "securist"!

Fie că habar nu au cum funcţionează Serviciul de Informaţii Externe şi cu ce se ocupă directorul său şi atunci nu fac altceva decât să-şi proiecteze propria experienţă de securişti atât asupra SIE cât şi asupra directorului, ceea ce spune mai multe despre cei care lansează acuzaţiile decât despre ţintele lor, fie că ştiu foarte bine ce face SIE şi atunci nu fac decât să-şi exhibe în modul cel mai obscen ticăloşia.

A, şi mai e povestea aceea cu funia în casa spânzuratului, care e de tot hazul.

La televizor ni se spune că spionii României - că asta este SIE, serviciu de spionaj EXTERN ca CIA - se ocupă cu spionarea adversarilor politici ai lui Traian Băsescu şi că Mihai Răzvan Ungureanu este un fel de Stăpân al Dosarelor trimis să terorizeze paşnica şi simpatica naţie de hobbiţi usl-işti.

Poate ca DIE să fi făcut asta pe vremea lui Voiculescu, dar acum SIE se ocupă de cu totul şi cu totul altceva, de multe ori în strânsă colaborare cu CIA, ca să dăm numai un indiciu.

Tot la televizor am auzit că MRU ar fi o floare intelectuală plăpândă şi naivă care mai întâi ar fi aterizat graţios, dar inadecvat în grădina SIE, unde ar fi fost manipulat fără milă de spioni, iar apoi ar fi aterizat la fel de graţios şi de inadecvat în grădina politică a lui Băsescu, unde fie va accepta un rol decorativ, fie va fi smuls, sfâşiat şi aruncat cât colo.

Toţi aceşti oameni vor fi surprinşi.

Spionii sunt o specie deosebită, atât din punct de vedere moral cât şi din punct de vedere - să ne fie scuzat termenul - epistemologic: al modului în care percep, analizează şi raţionalizează lumea.

Pe scurt, spionii sunt prin definiţie fiinţe pragmatice. Uitaţi de James Bond şi alt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°