”Dacă nu pleacă Udrea, tot aia e”. E comentariul sec al unui sătean din Apuseni, legat de rocada dintre Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de premier. Sunt convins că nu e singurul român care simplifică la acest nivel lucrurile. Elena Udrea în Guvern a fost capriciul lui Traian Băsescu, un capriciu care i-a adus cel puțin la fel de multe critici și antipatie pe cât măsurile de austeritate. Dacă celor 25% în minus de pe fluturașul de salarizare li se suprapune imaginea coșului gol la cumpărături ori a nopților nedormite înaintea zilelor de rată, Elena Udrea a fost asociată cu discreționarismul acestor măsuri. Cum să crezi în necesitatea disponibilizărilor și tăierilor salariale atâta vreme cât doamna Udrea își schimba tocurile și hainele de la oră la oră? Cum să-i convingi pe oameni că ceea ce le-ai luat e pentru a asigura plata pensiilor și nu pentru a umple dressing-ul doamnei ministru?

Elena Udrea nu este singura pupilă a lui Traian Băsescu, însă e cea mai provocatoare. Din toate punctele de vedere. Și atunci, nu e de mirare că o schimbare de echipă guvernamentală va fi percepută cu adevărat ca schimbare doar dacă de pe lista ministeriabililor va lipsi Elena Udrea. Dacă ar dori să-i facă un bine lui Traian Băsescu (PDL-ului, lui Mihai Răzvan Ungureanu și României), Elena Udrea ar fi prima care ar trebui să facă un pas în spate (dar asta ar însemna asumarea unei responsabilități pe care nu cred că este capabilă să o înțeleagă și să o accepte – la fel cum nu cred că ar înțelege ce lovitură formidabilă de imagine, în favoarea ei, ar fi dacă ar recurge la un asemenea gest). Al doilea care ar trebui să-i ceară acest lucru e chiar Traian Băsescu. Însă cel căruia îi aparține decizia finală este Mihai Răzvan Ungureanu. Pentru a convinge românii că nu este doar un (alt) simplu executant al ordinelor de la Cotroceni. Că are în mână bastonul de mareșal, n