Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caz social cu parfum de scandal: doi edili își fac campanie electorală pe cârca unei familii sărace

Publicat in Adevarul, miercuri 8 februarie 2012 ·

Patru premianţi care locuiau într-o baracă au ajuns motiv de ceartă între primarul sectorului 6 şi viitorul candidat la fotoliu de edil. O familie săracă din Giuleşti a ajuns motiv de dispută între Cristian Poteraş, edilul sectorului 6, şi Ştefan Florescu, un om de afaceri care şi-a propus să obţină această funcţie la viitoarele alegeri.

Povestea familiei Manea, formată dintr-o femeie şi patru copii cu rezultate foarte bune la învăţătură, a fost publicată de ziarul „Adevărul“în toamna anului trecut. Primul care s-a arătat interesat să-i ajute a fost omul de afaceri Ştefan Florescu. Acesta este preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume şi angajat la Primăria Sectorului 4. Le-a promis o casă cu trei camere, în care ar fi trebuit să aibă condiţii de trei stele.

Angajamentul nu s-a mai concretizat, iar adevăratul ajutor a venit din partea rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ecaterina Andronescu, cea care le-a pus la dispoziţie un apartament în cadrul căminului studenţesc. Aici, familia Manea locuieşte de trei luni şi este pe punctual de a se muta din nou.

„M-a sunat domnul primar de la sectorul 6, Poteraş, şi m-a întrebat dacă vreau să mă mut într-o garsonieră, sau mai aştept până în mai să primesc un apartament cu două camere. I-am zis că nu dau vrabia din mână pe cioara de pe gard“, ne-a declarat Victoria Manea, mama celor patru băieţi premianţi.

Acuzaţii de favoritism

La scurt timp, primarul Cristian Poteraş a făcut precizarea că gestul său vine ca să „repare“ greşeala făcută de contracandidatul său la alegerile locale de anul acesta. „Anul trecut, doamnei Manea a fost păcălită de domnul Ştefan Florescu, preşedintele unei fundaţii, care a anunţat cu surle şi trâmbiţe că le va oferi o casă în Militari. Practic, promisiunea a fost doar în faţa televiziunilor, neconcretizându-se niciodată“.

La sc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 14 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°