Un blogger american, care îşi spune "Furious Pete" din cauza apetitului său exagerat, a postat pe internet un filmuleţ care loveşte puternic în campaniile gen "înainte" şi "după", folosite de industria din domeniu pentru a arăta "cum se transformă grăsimea în muşchi".
Furious Pete a inversat procesul, transformând "muşchii în grăsime" în doar cinci ore. A pus fotografiile una lângă cealaltă după tehnica "Înainte" şi "După", ca în campaniile publicitare, doar că şi-a permis o mică nuanţă - a pus fotografia "După" prima. Intitulându-şi proiectul "Cum să scapi de burtă în doar cinci ore", bloggerul a realizat, în esenţă, un pamflet pe care l-a filmat etapă cu etapă.
Iar experimentul video este spectaculos:
Pentru început, bărbatul merge la sală, unde îşi lucrează bicepşii, tricepşii şi pieptul, după care trece pe la solar. Revenit acasă, într-o cameră cu reflectoare foarte puternice, bărbatul se dezbracă, după care se unge pe bust cu ulei, pentru a străluci. După ce realizează fotografia, o modifică puţin în Photoshop şi obţine astfel imaginea în care are muşchi perfecţi.
După două ore de pauză, timp în care cantitatea de sânge din muşchi scade, bloggerul mănâncă o pungă întreagă de chipsuri şi bea o sticlă de doi litri de suc accidulat. "Trebuie să îţi umfli stomacul cât mai mult. Laptele cu ciocolată te balonează cel mai tare", spune bărbatul. Apoi, bloggerul se dezbracă, îşi umflă burta şi se fotografiază din nou.
Bărbatul trage de fiare...
...şi face muşchi
După care se îndoapă...
...şi face burtă.
Alăturarea celor două poze arată transformarea incredibilă obţinută în doar cinci ore, chiar dacă procesul a fost inversat: muşchii au dispărut complet, lăsând locul burţii.
Daily Mail scrie că industria produselor dietetice din SUA valorează 60 de miliarde de dolari pe an, iar