Experienţa reîntâlnirii în timpul unui congres de specialitate cu foşti colegi, acum stabiliţi în Franţa, îi prilejuieşte dlui prof. dr. Florin Mihălţan o serie de reflecţii cu privire la diferenţe nu doar în condiţiile de muncă, ci şi în atitudini.

În perioada 27–29 ianuarie, am participat la Congresul SPLF (Societé de Pneumologie de Langue Française), la Lyon, un oraş încărcat de istorie. Nu voi vorbi însă despre această întâlnire a pneumologilor din punctul de vedere al încărcăturii ştiinţifice, cât din cel al emoţiilor trăite văzând o multitudine de colegi de generaţie, rezidenţi (foşti sau actuali), specialişti sau primari pentru care Franţa a devenit a doua ţară de baştină. De la început menţionez că aceştia erau cu mult mai mulţi decât mica delegaţie venită din ţară pentru a participa la congres. Nu e de mirare că avem o minoritate medicală în Franţa, care face ca în anumite spitale să existe, în medie, doi-patru medici de diferite specialităţi proveniţi din România şi că acum vorbim de o emigraţie substanţială a pneumologilor în această ţară. Am discutat cu plăcere cu fiecare în parte şi am aflat multe lucruri, unele dureroase prin modul în care mi-au fost împărtăşite sau cum au fost repetate. Am identificat trei sau patru profiluri de foşti colegi. Primul este al celor care s-au bucurat sincer de revedere şi erau doritori să afle noutăţi din ţară. Probabil că mai există un dor de tot ce se cheamă sau trăieşte româneşte în ei. Aceştia nu îşi pun problema întoarcerii în ţară, dar ar vizita şi ar reveni dacă ar putea fi implicaţi în acţiuni comune pe linie ştiinţifică sau dacă salariul oferit ar fi atractiv. Urmează prototipul care pe mine m-a împins la mai multe reflecţii nu întotdeauna avantajoase pentru aceştia. Este modelul care are deja probleme de exprimare în română, deşi este plecat de doar câţiva ani. Încearcă să epateze prin facilităţ