Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, după ce companii precum "Statoil" ASA şi "Reckitt Benckiser Group" Plc au raportat profituri peste aşteptările analiştilor.
Acţiunile "Statoil", cea mai mare companie petrolieră din Norvegia, au crescut cu 2,4%, la 153,60 coroane. Compania a raportat, pentru ultimul trimestru din 2011, un profit net de 25,5 miliarde coroane norvegiene (4,4 miliarde dolari), în vreme ce analiştii aşteptau doar 13,3 miliarde coroane.
Titlurile "Reckitt Benckiser", producător de soluţii pentru curăţenia locuinţelor, au urcat cu 2,9%, la 3.479 pence. Compania britanică a anunţat un câştig net ajustat de 546 milioane de lire sterline pentru ultimele trei luni din 2011, analiştii estimând 531 de milioane de lire.
Acţiunile "Banco Espirito Santo" SA din Portugalia s-au apreciat cu 15%, la 1,70 euro, iar cele ale "Banco Comercial Portugues" SA - cu 19,3%, la 21 eurocenţi.
Creşterea titlurilor "Banco Comercial" a avut la bază speculaţiile potrivit cărora planul acestei instituţii privind schimbarea directorului executiv i-a determinat pe investitori să nu mai parieze pe declinul acţiunilor.
La data de 30 ianuarie, "Banco Comercial" a anunţat că directorul executiv Carlos Santos Ferreira va renunţa la funcţie, iar Nuno Amado, fostul director al diviziei portugheze a "Banco Santander" SA din Spania, l-ar putea înlocui.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au câştigat 5%, afişând un curs de 4,60 euro. Titlurile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă italiană, au înregistrat un avans de 5,6%, la 1,64 euro.
Acţiunile "Vestas Wind Systems" A/S, cel mai mare producător mondial de turbine eoliene, au scăzut cu 13%, la 58,25 coroane daneze. Compania a raportat pierderi anuale de patru ori mai mari decât aşteptau analiştii: 166 milioane euro pentru 2011, faţă de un profit de 156 milioane euro în