Administraţia ploieşteană a lansat, miercuri, un program social care prevede distribuirea unor cantităţi mari de ceai cu ajutorul a trei caravane, care se vor muta, zilnic, în zonele aglomerate din oraş
Până la finalul iernii, ploieştenii vor primi ceai cald, gratuit, din partea Primăriei. Administraţia locală a lansat, miercuri, o nouă etapă în cadrul programului de protecţie socială. După ce patrulele de poliţişti locali au distribuit ceai la termos încă de zilele trecute, la fel şi angajaţii cantinei de ajutor social, începând de miercuri au fost trimise la lucru trei rulote de unde ploieşteni vor putea primi o băutură caldă pe timp de iarnă. Programul a fost lansat din cauza perioadei geroase. În fiecare zi, cele trei rulote vor staţiona în diverse puncte din oraş, anunţate dinainte de autorităţi. Programul a fost stabilit, iniţial, până la ora 17.00, însă poate fi modificat, în funcţie de reacţia cetăţenilor şi, desigur, de cerere. Click aici pentru galeria foto
Ceaiul va fi produs în „bucătăria proprie“, de către angajatele Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, cele care s-au oferit şi să distribuie băutura caldă populaţiei. Singurele cheltuieli pentru Primăriei vor fi pentru producerea ceaiului şi pahare, restul urmând să se acopere din sponsorizări. „Ne-am decis să mergem către această variantă de lucru din cauza gerului din ultimele zile. Am considerat că este normal să ne deplasăm noi către ploieşteni, în diferite zone ale oraşului. Vom menţine programul până la sfârşitul iernii, indiferent de temperaturi. Este un program care va ajuta foarte mult populaţia, ţinând cont că până pe 12 februarie este anunţat cod portocaliu de ger. Maşinile sunt luate în comodat, noi nu plătim decât pentru ceai şi pahare. Facem ceai în permanenţă, urmând să-l distribuim aici, la Poliţia Locală, în punctele de ajutor din oraş şi la cantină“, a de