Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Industria dă semne că ne-ntoarcem în criză

Publicat in Adevarul, miercuri 8 februarie 2012 ·

Cererea de mărfuri industriale a scăzut în decembrie 2011, pentru prima dată de la ieşirea din recesiune, în ianuarie 2010. Acum se repetă, practic, scăderile din 2008.

În luna decembrie a anului trecut, comenzile noi din industrie, reprezentând cererea de mărfuri, au avut valori mai mici cu 1,8% decât în aceeaşi lună din 2010 şi cu 8,9% faţă de noiembrie, arată datele comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ieşenii care fac piese pentru avioane Boeing şi Airbus FOTO

Scăderea anualizată a cererii din industrie este similară celei din decembrie 2008, când România a intrat în recesiune. De atunci până în decembrie 2010, comenzile industriale au scăzut lună de lună, după care, din ianuarie 2010 - odată cu ieşirea din recesiune - au crescut continuu, fără întrerupere, până în noiembrie 2011. Revenirea pe minus a cererii din industrie, consemnată în decembrie 2011, constituie un semnal de alarmă pentru industriaşi, având în vedere consecinţele pe care le-au avut scăderile din 2008, când fabricile îşi întrerupeau una după alta activitatea şi trimiteau angajaţii în şomaj tehnic.

„Cred că problema nu este dacă în 2012 vom intra în criză, ci se pune problema amplitudinii acestei crize. Prognozele indică pentru 2012 o scădere economică de 0,6% în Europa, în condiţiile amplificării şomajului. Iar România este legată ombilical de economiile europene, astfel că o recesiune în Germania, Franţa sau Italia - principalele ţări unde exportăm produsele noastre - conduce cu certitudine la o diminuare a comenzilor de export", a declarat pentru „Adevărul" Dan Matei Agathon, vicepreşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR). El crede că, totuşi, diminuarea în decembrie a comenzilor noi este doar „un puseu de scădere, iar nu o constantă".

Ce pot face industriaşii

Având în faţă spectrul scăderii cerer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 26 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°