Ieri seară la 20:00 am ieșit la teatru, la Green, pe Victoriei. Cei care au mai fost pe acolo știu probabil că sala e mică pentru că scena e de obicei improvizată printre mese, în bar. Ieri nu aveam nu știu cât de multă poftă de teatru așa că am mers fără foarte multă tragere de inimă și fără multe așteptări – când n-ai chef, de obicei, nimic nu-ți e pe plac – eu nu fac excepție de la regulă – asta e. Piesa mi-a plăcut foarte mult, actrițele și mai mult. Numai că nu e vorba despre o piesă clasică și nici despre niște actrițe profesioniste. Ceea ce se întâmplă pe mica scenă este un fragment din viața reală a celor trei doamne – mame ale unor copii din comunitatea Rahova Uranus, copii care mergeau până în vara anului trecut la Centrul Comunitar pentru Educație și Artă Activă – laBOMBA.
Spectacolul FĂRĂ SPRIJIN, cel pe care l-am văzut ieri dar care se va juca și azi și deci vă invit să-l vedeți dacă sunteți în București “este o mărturie a momentului evacuării acelui spațiu”, mărturie construită de către mamele de care vă spuneam mai sus. Echipa proiectului: Cristina Eremia, Gabriela Dumitru, Cornelia Ioniţă, Andreea Eşanu, Bogdan Georgescu.
Nu pun în discuție problema evacuării și retrocedărilor legale pentru că aici aș avea și eu câteva exemple de dat – de pe poziția celui căruia ar fi trebuit să i se retrocedeze unele imobile, chestiune care însă nu s-a întâmplat. Deci lăsăm subiectul acesta pentru altă ocazie. Ce s-a întâmplat însă cu laBOMBA intră în categoria retrocedărilor cu mari semne de întrebare mai ales în ceea ce privește legitimitatea.
“În cazul spațiului Centrului laBOMBA procesul de retrocedare a fost inițiat de către o firmă de avocatură care a cumpărat drepturile litigioase de la un urmaș al fostului proprietar. Deși în toate planurile cadastrale nu apare nicio clădire, la momentul nationalizării (adică prin 1951), deși abia în
