Ministrul desemnat al Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca a primit, miercuri, votul favorabil al celor 37 de parlamentari din comisiile pentru administraţie şi pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor prezenţi la audierea sa, reprezentanţii opoziţiei absentând de la şedinţă.
La finalul audierilor, preşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu, a menţionat că, în urma protestului accentuat al parlamentarilor din opoziţie, nu s-a putut asigura cvorumul de lucru în toate cele patru comisii, două de la Senat şi două de la Cameră.
El a arătat că din cei 72 de membri ai celor patru comisii au participat la şedinţă numai 37, ca o consecinţă a "protestului accentuat" al parlamentarilor PSD şi PNL.
Potrivit afirmaţiilor sale, comisiile reunite vor înainta plenului un proces-verbal prin care se va recomanda acceptarea nominalizării lui Berca drept ministrul al Administraţiei şi Internelor.
Gabriel Berca a afirmat în timpul dezbaterilor că una dintre priorităţile mandatului său vor fi realizarea unei "echipe de acţiune". "Fiecare om din conducerea ministerului să ştie foarte bine ce are de făcut şi care este rolul lui acolo", a spus el.
Potrivit afirmaţiilor sale, o altă prioritate va fi verificarea modului în care funcţionează poliţia în teritoriu, în special în mediul rural.
Întrebat despre obiectivele pe care le are pentru combaterea traficului de droguri, ministrul desemnat a răspuns: "Lupta trebuie să fie dură şi dusă până la capăt. (...) Avem multă treabă aici. Avem mult de lucru, dar lupta trebuie să fie dură", a explicat Berca.
Ministrul desemnat al Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca a primit, miercuri, votul favorabil al celor 37 de parlamentari din comisiile pentru administraţie şi pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor prezenţi la audierea sa, repreze