Un vatman al Regiei Autonome de Transport Public (RATP) din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, într-un vagon de tramvai garat în depoul regiei, conducerea unităţii susţinând că bărbatul divorţase recent şi avea datorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, vatman în cadrul regiei ieşene de transport, a fost găsit spânzurat de o bară metalică de susţinere dintr-un vagon garat în depou.
Bărbatul lucra de zece ani la RATP Iaşi, iar de la 1 februarie se afla în concediu de odihnă.
"A fost găsit spânzurat într-un vagon aflat în depou. Avea multe credite, ştiu că era şi divorţat, probabil astea ar fi motivele pentru care a recurs la un astfel de gest", a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.