Cei 400 de pasageri blocaţi de peste 50 de ore în Trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti, care de marţi noapte se află în Gara Făurei, sunt consultaţi de o echipă medicală, unii dintre pasageri afirmând că sunt într-o situaţie critică şi că nu au niciun răspuns concret de la autorităţi.
Trenul a rămas blocat în nămeţi de câţiva metri înălţime, luni seară, pe un câmp între Făurei şi Buzău, în apropierea localităţii buzoiene C.A. Rosetti. În jurul prânzului acesta a fost pus în mișcare în direcția Brăila pentru ca apoi să se deplaseze spre Galați.
Potrivit lui Adrian Vlaicu, director de comunicare la CFR Călători, trenul a ajuns la Galați. ”Pasagerii vor fi îmbacați într-o garnitură nouă și vor porni spre Capitală pe o rută deviată: Tecuci-ramificație Mărășești-București”, a declarat Vlaicu, pentru evz.ro.
Marţi după-amiază, întrucât nu a mai putut înainta spre Bucureşti, garnitura a pornit înapoi către Galaţi, punându-se în mişcare în jurul orei 14.30, şi urmând să ajungă în cursul serii la Galaţi. În drum spre Galaţi însă, trenul s-a blocat din nou. După miezul nopţii de marţi spre miercuri, trenul a ajuns în Gara Făurei. Cei aproximativ 400 de călători au ocupat vagoanele din imediata apropiere a locomotivei pentru că acestea sunt încălzite şi astfel au aşteptat venirea dimineţii. Oamenii au primit totuşi un ajutor din partea autorităţilor brăilene, care au trimis un camion cu alimente, în principal conserve, pâine, apă şi dulciuri. Nouă fotbaliști de la Oțelul, blocați de 24 de ore în nămeți. Trenul a pornit înapoi spre GalațiFotbaliștii Oțelului au ajuns la București
Oamenii sunt supărați că autorităţile nu au reuşit să găsească o soluţie. De cealaltă parte, cei responsabili susțin că se acţionează cu pluguri pentru curăţarea liniei ferate şi că se fac eforturi pentru ca trenul să ajungă miercuri la Galaţi. „Va ajunge la tren un plug care vi