CFR a câştigat Anatolian Cup, iar astăzi va juca un amical cu slovacii de la MFK Kosice.
Elevii lui Jorge Costa au două victorii (una dintre ele după lovituri de departajare), un egal şi două înfrângeri în amicalele jucate în Turcia.
CFR Cluj a câştigat Anatolian Cup, în urma victoriei din finala cu liderul campionatului slovac, MSK Zilina, marţi, la Belek, cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare, după ce rezultatul a fost egal, 2-2 (1-1), la finalul celor 90 de minute regulamentare. Barcik a deschis scorul (30) pentru formaţia slovaci, iar Ioan Hora a egalat din penalty (39). Zilina a trecut din nou în avantaj, în min. 67, după un penalty transformat de gambianul Momodou Ceesay, dar CFR a egalat tot în urma unei lovituri de la 11 m, prin Cadu (80), al cărui şut a fost respins iniţial de portarul Krnec.
De menţionat că toate cele trei penalty-uri au fost „inventate“ de arbitru, la ultimul togolezul Akakpo (ex-FC Vaslui) comiţând henţ la circa un metru în afara careului. La loviturile de departajare au transformat Sougou, Bastos, Piccolo şi Kapetanos, respectiv Ceesay. Pich a şutat în bara transversală, iar şutul lui Barcik a fost apărat de Stăncioiu. Jorge Costa a folosit următorii jucători: Mincă (Stăncioiu, 46) - Panin (Lionn, 64), Nuno Diogo (Cadu, 64), Maftei (Piccolo, 64), Nicoară (Camora, 64) - Peralta (G. Mureşan, 46), B. Sare (Godemeche, 31; Celestino, 64), Hora (Sougou, 64) - De Zerbi (Rafael Bastos, 64), Weldon (Kapetanos, 46), Ronny (Rui Pedro, 64). În primul meci din cadrul Anatolian Cup, CFR a trecut de bulgarii de la Litex Lovech cu 1-0.
MFK Kosice, următorul adversar
Meciul dintre CFR Cluj și MFK Kosice se va juca astăzi de la ora 15 și va fi transmis în direct de DigiSport 1. Acesta va fi cel de al șaselea joc de pregătire al „feroviarlor“. Iată rezultatele înregistrate până acum: 1-2 cu TS