Primăria reaminteşte asociaţiilor de proprietari că este vremea Adunărilor Generale, care, conform Legii nr. 230/2007, se ţin în primul trimestru al anului, iar proprietarii sunt sfătuiţi să participe, pentru ca ulterior să nu mai existe discuţii legate fie de preşedinte sau comitet, fie de buget sau administrator.
Hotărârile luate în cadrul acestor adunări sunt obligatorii pentru toţi proprietarii, indiferent dacă au participat sau nu. Proprietarii au datoria să participe la Adunările Generale pentru a-şi alege preşedinţii de asociaţie şi membrii Comitetului Executiv care să le reprezinte interesele.
Având în vedere că în cadrul Adunărilor Generale se adoptă şi modifică bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei asociaţii, buget în care sunt incluse salariile, indemnizaţiile, eventualele prime, cheltuielile gospodăreşti, „proprietarii pot solicita reprezentanţilor conducerii asociaţiilor detalierea fiecărei sume prevăzute în buget.
Astfel, recomandăm proprietarilor să participe la aceste Adunări Generale, fiind exclusiv în interesul şi beneficiul dumnealor. Reprezentanţii Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova participă la Adunările Generale la care sunt invitaţi de către conducerea asociaţiilor, tocmai pentru a veni în sprijinul proprietarilor şi pentru a-i îndruma din punct de vedere al legalităţii“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al primăriei.
Pe înţelesul tuturor
Acelaşi sfat îl dă şi reprezentanta unei firme care administrează imobile şi care a încercat să puncteze ce trebuie proprietarii să urmărească şi să ştie legat de aceste adunări.
„Când reveniţi acasă de la serviciu sau de la cumpărături ori din alte activităţi cotidiene, ar trebui să observaţi pe uşa de la intrarea în bloc sau în avizier «Convocatorul» pentru Adunarea Generală a asociaţiei de p