În februarie 2009, Ruxandra Dragomir a fost înscăunată preşedinte al Federaţiei Române de Tenis (FRT), la Braşov, în urma unor alegeri care au stârnit interes, la acea vreme. Din exterior, victoria Sandei a fost percepută ca pe o reacţie a celor mulţi, a majorităţii mai puţin înstărite, împotriva celor puţini şi avuţi. Ceva de genul au vrut ca mai bine să fie fruntaşi la ţară decât codaşi la oraş. Cum a fost ea (funcţia) obţinută, nu e un secret. Interesul (alegătorului) a purtat fesul! Alegerile au trecut şi un timp lucrurile în tenisul românesc au mers cam din inerţie. Apoi, normal, a intervenit blocajul. Ruxandra Dragomir şi cei din echipa ei s-au trezit la realitate şi au realizat că, de fapt, sunt depăşiţi de situaţie. Bani – cam deloc, susţinerea promisă din sferele politice, atât de mult aşteptată, nu a apărut. Însă dac-au intrat în joc, trebuie să joace până la capăt, şi-au zis. Şi au tot târât-o aşa, cum au putut, până prin toamna trecută. Când a izbucnit scandalul, cu echipa de Cupa Davis a României. Era atât de evident: strânsă din toate părţile cu uşa, neputincioasă, Ruxandra Dragomir a cedat şi a declanşat, pe faţă, un război surd. Sloganul? Simplu, cine nu-i cu mine e împotriva mea! Orgolii nesăbuite, cărora i-au căzut victimă Andrei Pavel şi Irina Spârlea, cei doi căpitani nejucători de la Cupa Davis respectiv Fed Cup. Decât să spună „gata! mă predau!”, în lipsă de altceva, Sanda îşi continuă mai departe războiul cu adversari de cele mai multe ori imaginari. Sprijinită de câţiva – bineînţeles, micii oportunişti nu puteau lipsi din scenă. Simple personaje de conjunctură. Înapoi la aşa-zişii adversari. Printre ei l-a găsit de curând şi pe fostul mare tenismen Ilie Năstase. Ca şi cum un copil ar trage cu praştia într-un elefant. E caraghios! De aceea, săptămâna trecută, a lansat pe piaţă scandalul „Năstase la DNA”, reclamându-l pe „Nasty Boy” la Direcţia