Cu prilejul Congresului Naţional de Urologie organizat anul trecut la Timişoara de Asociaţia Română de Urologie (ARU), a fost lansată Istoria Urologiei RomĂneŞti – ediţia a doua, apărută sub egida Academiei Române – Secţia de Ştiinţe Medicale şi a Academiei de Ştiinţe Medicale. Această realizare se datorează contribuţiei deosebite a acad. Ioanel Sinescu, preşedinte ARU, a prof. dr. Dan Mischianu, prof. dr. Viorel Bucuraş, dr. Cristian Surcel şi dr. Sebastian Voinea. Poate că mai sunt încă unii care se întreabă: era nevoie de încă o lucrare amplă care să prezinte principalele realizări din urologia românească? Există într-adevăr o istorie românească de urologie? La ce foloseşte o asemenea publicaţie? Să ne reamintim că în 1909 a luat fiinţă Societatea Română de Urologie, una din primele de acest gen din Europa, înfiinţată de un grup de medici români conduşi de şeful primei catedre de boli genito-urinare din România, profesorul Petre Herescu, şi avându-l ca preşedinte de onoare pe prof. dr. Felix Guyon, preşedintele Societăţii Franceze de Urologie. Drumul deschis de Petre Herescu a fost continuat de alţi iluştri urologi: Hortolomei, Burghele, Olănescu, Ţeposu, Bulbuca, Franke, Neagu şi de elevii acestora – Proca, Nicolescu, Georgescu, Drăgan, Ştefanovici, Mânecan, Ichim, Ioanid, Filimon, Dimitriu, Golimbu, Albescu, Bocancea, Blaja, Noica şi alţii. Şi cum generaţiile s-au succedat, există acum o altă elită urologică: Sinescu, Geavlete, Bumbu, Boja, Ioiart, Miclea, Coman, Bucuraş, Glück, Mischianu, Ambert, Calomfirescu, Bînă, Tode, Novac, Oşan, Iliescu, Constantiniu, Jinga etc. Activitatea editorială urologică a fost şi este „luxuriantă“, începuturile sale fiind cu zeci de ani în urmă. Revista Română de Urologie a început să fie editată din 1934, graţie contribuţiei urologilor români, dar şi unei participări internaţionale. Spaţiul nu ne permite să menţion