Nenorocit în bătaie în luna septembrie a anului trecut de reprezentanţii unui grup interlop, Gabril Dumbravă, în vârstă de 22 de ani, din satul sucevean Stulpicani are nevoie de o lungă terapie pentru o recuperare măcar parţială.
Pentru că familia lui Gavril Dumbravă nu are suficiente resurse financiare, sătenii s-au gândit să le dea o mână de ajutor.
Solidaritatea oamenilor din Stulpicani a găsit sprijin la cele două biserici din sat. Cu ajutorul preoţilor care le-au vorbit enoriaşilor despre suferinţa familiei Dumbravă s-au strâns 2.300 de lei, bani care i-au fost înmânaţi mamei băiatului.
Un sucevean, nominalizat la Premiile Mondiale de Fotografie Sony 2012
„E paralizat pe partea dreaptă, cu tot cu mână şi picior. E imobilizat la pat, de cinci luni îl schimbăm, îl hrănim...îl ajutăm cum putem. Spune doar câteva cuvinte, «Da», «Nu» sau «Mama». Avem lună de lună de cumpărat medicamente scumpe, iar acum, pe 17 februarie, suntem programaţi la spital în Cluj, la terapie. Încă nu ştiu cu ce o să-l transportăm până acolo. Suntem într-o situaţie disperată, nu ştim cum o să ne descurcăm cu banii", a povestit Maria Dumbravă, mama băiatului.
Pe 20 septembrie 2011, Gavril Dumbravă a fost atacat în timp ce se îndrepta spre casă, singur, pe o uliţă. Tânărul a fost pus la pământ cu un electroşoc şi apoi lovit direct în cap cu un obiect tăietor, o sabie artizanală. Pentru această faptă de tentativă de omor au fost cercetaţi cinci indivizi, patru dintre ei fiind şi acum în arest preventiv.
Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a fi la curent cu noutăţile din oraş.