Alte trei persoane, două din Galaţi şi o alta din Hunedoara, au murit din cauza gerului, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării şi până în prezent ajungând la 41, informează, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
De la avertizarea de ger emisă de meteorologi şi până în prezent s-au înregistrat 41 de decese din cauza hipotermiei severe, după ce în ultimele 24 de ore au murit alte trei persoane, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Din cele trei decese, persoane fără adăpost sau cazuri sociale, două au fost înregistrate în judeţul Galaţi şi unul în Hunedoara.
În ultimele 24 de ore, 227 persoane fără adăpost sau cu hipotermie au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale. Dintre acestea, 111 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.
Meteorologii au prelungit codul portocaliu de ninsori şi viscol pentru opt judeţe din sud-estul ţării până miercuri seara, când intră în vigoare codul galben de ger în aproape toată ţara, până duminică.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până miercuri la ora 22.00 este cod portocaliu de ninsori şi viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi şi Vrancea.
În Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov avertizarea cod portocaliu a fost ridicată miercuri dimineaţă.
Codul galben de ger intră în vigoare de miercuri şi până duminică, la ora 10.00, în toată ţara, temperaturile minime ajungând până la -25 de grade.
Alte trei persoane, două din Galaţi şi o alta din Hunedoara, au murit din cauza gerului, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării şi până în prezent ajungând la 41, informează, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
De la avertizarea de ger emisă de meteorologi