Grecia trebuie să intre în faliment cât mai rpede posibil pentru a mai calma criza datoriilor suverane din Europa, iar pachetele de împrumuturi externe nu ajută nici statul elen şi nici zona euro, a declarat Yanis Varoufakis, profesor de economie la Universitatea din Atena, citat de CNBC.
"Acest ajutor extern nu este, în mod cert, un răspuns pentru Grecia, pentru zona euro sau pentru lumea întreagă. Grecia ar trebui să intre în faliment imediat, fără nicio discuţie despre ieşirea din zona euro. Este o problemă clasică de faliment, ce durează deja de doi ani", a spus Varoufakis.
Grecia nu a avut o problemă de lichiditate în mai 2010, când a primit primul pachet de împrumuturi externe, de 110 miliarde de euro, iar creditorii externi ar trebui să-şi limiteze pierderile şi să nu mai umfle deficitul bugetar al Greciei "distrugând economia", care devine astfel incapabilă să plătească datoria.
"De ce nu poate Grecia să dea faliment în zona euro?", întreabă Varoufakis, notând că ţara este deja exclusă de pe pieţele financiare. "Singurul motiv pentru a lua noi împrumuturi este să crezi că procedând astfel poţi în final plăti. Nu putem şi toată lumea ştie asta. BCE ştie. La fel şi FMI", a spus el.
BCE şi liderii politici din zona euro trebuie să "oprească nebunia politică" şi să fie deschişi să accepte falimentul inevitabil al Greciei, "nu să împingă totul sub preş ca nişte copii care vor să scape de pedeapsă".
Falimentul Greciei nu va avea însă loc, admite profesorul universitar, iar un nou pachet de ajutor financiar este inevitabil.
"Grecia va intra şi mai adânc în comă, iar criza din zona euro va escalada şi va ajunge la un nivel şi mai ridicat de degradare", a adăugat el.
Statul elen negociază o reducere a datoriiloc către creditorii privaţi de la 200 de miliarde de euro la circa 100 de miliarde de euro şi un al doilea pachet