Foto: Muzeul Judeţean Botoşani 8/21 februarie 1907. Flămânzi, judeţul Botoşani. „Vrem pământ!”, au strigat într-un glas ţăranii moldoveni care n-au mai putut răbda suferinţele cumplite pe care le îndurau. Marii moşieri îşi închiriaseră proprietăţile arendaşilor, care încercau să obţină profituri cât mai mari în timp scurt, asuprind ţăranii cărora le ajunsese cuţitul la os şi abia mai găseau câte o mână de porumb să le facă păsat copiilor care plângeau de foame. Săraci „lipiţi”, peste 23% din ţăranii români nu aveau deloc pământ, iar mai bine de 33% stăpâneau între 0,5 şi 3 hectare.
Adunaţi la iarmaroc, mai mulţi ţărani din Flămânzi şi din satele din preajmă au hotărât că „aşa nu se mai poate”. Toţi erau supăraţi că Mochi Fischer (care luase în arendă moşia prinţului Mihalache Dimitrie Sturdza de la Flămânzi şi deţinea multe moşii şi păduri de aproape 237.000 hectare) refuzase să le semneze învoielile (contractele) agricole. Revoltaţi, au mers să-i ceară socoteală lui Gheorghe Constantinescu, administratorul moşiei. Dispreţuitor, acesta n-a vrut să audă de vreo învoială, lovindu-l pe unul dintre răzvrătiţi. A fost scânteia care a aprins răscoala. Înfometaţi, desculţi şi umiliţi, ţăranii au lovit la rândul lor în stânga şi în dreapta, au golit hambarele de cereale, făcându-şi singuri dreptate.
La sfârşitul lui februarie, înarmaţi cu furci, coase şi topoare, ţăranii au pornit deschis lupta împotriva moşierilor. Flacăra răscoalei s-a întins apoi în întreaga Moldovă şi mai multe proprietăţi ale latifundiarilor au fost distruse. Ciocnirile sângeroase cu armata, din luna martie, nu i-au speriat, iar răzmeriţa a cuprins Muntenia şi Oltenia cu o furie fără margini. Pe la sfârşitul lui martie până spre jumătatea lui aprilie 1907, au avut loc campanii de represiune armată soldate cu numeroase victime şi arestări.
Drama ţăranilor moldoveni a fost surprinsă de
