La o zi şi jumătate după anunţarea noului premier şi la numai câteva ore de la numirea cabinetului Ungureanu a apărut şi noul program de guvernare pentru anul în curs, care, în mare parte, îşi propune să continue si, respectiv, să finalizeze obiectivele începute sau, după caz, prevăzute de Guvernul Boc.
Noul program de guvernare este, în proporţie de 95%, programul existent, ne-a spus Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată (GEA): "Sunt câteva lucruri în plus, care nu au, însă, o cuantificare în indicatorii macroeconomici. Sunt promisiuni de genul unei creşteri vagi a salariilor sau a unui plan naţional a locurilor de muncă, ambele, însă, fără cuantificare în indicatori, după cum spuneam".
Liviu Voinea susţine că noul program are limite în ceea ce priveşte relansarea economică: "Programul nu permite creşteri economice, este făcut tot pe baza măsurilor restrictive adoptate în anii trecuţi".
Într-un termen atât de scurt nu putea fi elaborat un plan de guvernare diferit de cel de până acum, ne-a spus analistul economic Dragoş Cabat. Potrivit domniei sale, nici nu ar putea fi aplicat un alt program, întrucât bugetul pe anul în curs este deja stabilit, iar ţara noastră are nişte promisiuni de îndeplinit faţă de organismele internaţionale: "Era dificil ca noul guvern să vină cu idei noi. Ar fi trebuit să identifice şi sursele de finanţare, întrucât bugetul pe 2012 a fost deja stabilit. În orice caz, sperăm ca întinerirea executivului să însemne şi o depolitizare a acestuia".
Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că noul premier este suficient de pregătit încât să elaboreze un program guvernamental în două zile. Domnia sa ne-a declarat: "Domnul Ungureanu este un om foarte deştept, are toate aptitudinile să facă un program de guvernare în două zile. Chiar remarc modul detaliat în care a descris domeniile de activitate". Cris