Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti, primul de acest fel din lume, şi-a celebrat recent a 65-a aniversare. Începuturile „Casei Endocrinologiei Româneşti“ şi felul în care este onorată memoria fondatorului său sunt prezentate de dl dr. Constantin Bogdan în seria: În căutarea istoriei medicinii prin spitale. Îi invităm şi pe această cale pe confraţii cititori să ne prezinte istoria unităţilor medicale a căror existenţă este legată de numele unor iluştri înaintaşi.

Recent, prestigiosul Institut Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ şi-a celebrat într-un cadru festiv, în Aula Academiei Române, a 65-a aniversare. De fapt, istoria endocrinologiei româneşti – încununată în 1946 cu înfiinţarea „Casei Endocrinologiei Româneşti“, Institutul care poartă numele profesorului Parhon, întemeietor nu numai al acestuia, ci şi al specialităţii în ţară şi în lume – începe cu peste un secol în urmă, odată cu apariţia, în 1909, a primului tratat de endocrinologie din lume. Preocupările privind endocrinologia au fost o constantă a activităţii savantului român, presărată cu realizări care au impus endocrinologia românească între şcolile noastre de medicină şi, de asemenea, pe plan internaţional. Astfel, în 1930, la doi ani de la descinderea sa din Iaşi la Bucureşti, preia conducerea Spitalului Central (actualul Spital Clinic „Al. Obregia“), care, sub direcţia sa, devine „Institutul de Boli Mentale, Nervoase şi Endocrinologice“; este pentru prima oară când endocrinologia apare distinct în profilul unei instituţii. În 1935 se deschide primul serviciu clinic de endocrinologie din ţară (şi din lume) sub conducerea lui C. I. Parhon. Începând cu anii 1935–1936, i se asociază acestuia şi prof. dr. Şt. M. Milcu în lupta pentru impunerea şi dezvoltarea endocrinologiei şi, în special, pentru înfiinţarea unui institut de sine stătător. În această lup