Ieri, conducerea fabricii sătmărene a concernului suedez Electrolux a luat decizia să suspende producția pentru trei zile. Aflați în a unsperezecea zi de grevă generală, muncitorii s-au prezentat la lucru conform programului normal și au scandat lozinci anti-manageriale în fața porții de acces, „sigilată” cu agenți de pază.
UPDATE ORA 14.30
Erik Zsiga, directorul biroului de presă aL concernului suedez Electrolux, a declarat pentru „Adevărul” că decizia de stopare temporară a activității fabricii a fost adoptată după discuții purtate cu sindicaliștii iar decizia este menită să diminueze pierderile generate în companie de prelungirea grevei generale. Electrolux Rmânia a remis în cursul după/amiezii un comunicat de presă în care explică decizia manageriatului.
ELECTROLUX:„Ca urmare a deciziei de a închide fabrica din Satu Mare pentru trei zile pentru a proteja angajații care lucrează în prezent în baza programului obișnuit și care nu s-au alăturat grevei, Electrolux dorește să sublinieze urmatoărele:
Avînd în vedere faptul că activitatea unității de producție Electrolux de la Satu Mare a fost oprită timp de 11 zile lucrătoare, din pricina grevei generale aflate încă în desfășurare, managementul companiei a decis închiderea temporară a fabricii, pe o perioada de trei zile (între 8 si 10 februarie 2012). Hotarârea a fost luată pentru a minimiza impactul financiar determinat de încetarea producției. Electrolux informează, de asemenea, că au avut loc consultări între managementul companiei și sindicat înainte de luarea deciziei, managementul companiei fiind nevoit să ia în considerare și nevoile angajaților care nu s-au alăturat grevei”.
CITIȚI REACȚIILE SINDICALIȘTILOR LA COMUNICATUL DE PRESĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, ÎN COTIDIANUL „ADEVĂRUL”
Ora 10.00
Decizia conducerii Electrolux de a sista activitatea fabricii a fost com