Pompierii s-au luptat cu focul o oră şi jumătate. Casa s-a aprins din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. În incendiu au ars acoperişul mobila de bucătărie, biblioteca, electrocasnice, dulapuri, mese, covoare şi haine.
În plină iarnă, o familie din Odoreu a rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce casa în care locuiau le-a luat foc. Incendiu s-a produs astăzi, în jurul orei 11.00. „La ora 11.15, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu două autospeciale sub comanda plt.adj. Marius Epuran, în localitatea Odoreu, pe strada Plopilor, nr. 50, unde a izbucnit un incendiu la o casa de locuit, aflată în proprietatea lui P. Dana. Forţele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au ajuns la locul intervenţiei la ora 11.24 şi au constatat că ardea tavanul, interiorul casei şi acoperisul casei pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, cu pericol de propagare la întrega casă de locuit şi la casa învecinată", precizează maiorul Aurel Ulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare. Incendiul a fost stins după o oră şi jumătate, timp în care au ars materialul lemnos din componenţa planşeului pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, mobilă de bucătărie, bibliotecă, electrocasnice, dulapuri, mese, covoare şi haine. Totodată, s-au degradat aproximativ 180 de metri pătraţi de tencuială, ţigla pe o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi, covoare, mobilă, geamuri termopane şi uşa de la intrare. Incendiul a izbucnit din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.