Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate dintre afacerile occidentalilor pe pieţele emergente se pierd pe drum

Publicat in Curierul, miercuri 8 februarie 2012 ·

Cele care reuşesc sunt achiziţionate la un preţ mediu care reprezintă jumătate din valoarea iniţială a tranzacţiei

PwC: Companiile trebuie să gestioneze mai bine riscurile şi să-şi maximizeze şansele de succes

Mai mult de jumătate dintre afacerile iniţiate de companiile din Occident pe pieţele mai sărace din estul Europei eşuează undeva între procesul de due dilligence şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare, cele care reuşesc fiind achiziţionate la un preţ mediu care reprezintă jumătate din valoarea iniţială a tranzacţiei. Acestea sunt concluziile cuprinse în raportul "Getting on the Right Side of the Delta: A Deal-maker's Guide to Growth Economies" realizat de PricewaterhouseCoopers în urma analizei a peste 200 de tranzacţii, în scopul identificării problemelor cele mai frecvente.

Potrivit raportului, achiziţiile pe pieţele emergente sunt o modalitate importantă prin care companiile din pieţele mature pot să-şi crească afacerile chiar şi în condiţiile în care pieţele de origine stagnează. "Dar aceste tranzacţii sunt riscante şi pot fi costisitoare în cazul în care eşuează", notează PwC, sugerând companiilor să gestioneze mai eficient riscurile şi să-şi maximizeze şansele de succes în cazul unor astfel de achiziţii.

Compania specializată în consultanţă în afaceri arată că, anul trecut, companiile vest-europene şi americane au investit pe pieţele emergente cel puţin 140 miliarde de lire sterline, "dar mai mult de jumătate dintre tranzacţiile care au trecut prin procesul de due dilligence extern nu s-au finalizat; iar pentru acele tranzacţii care s-au încheiat, dar au întâmpinat ulterior probleme, costul mediu pentru cumpărător a fost de 50% din valoarea tranzacţiei".

În plus, rata de eşec a tranzacţiilor care au intrat în faza de due dilligence extern este mai mare decât pe pieţele dezvoltate. Acest lucru atrage costuri adi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF), transm

VIDEO Atac aerian absolut masiv asupra Ucrainei, cu 440 de drone și 32 de rachete / Cel puțin 14 morți și zeci de răniți în Kiev / Zelenski: Ceea ce fac rușii este pur și simplu terorism

HotNews acum o ora
Rusia a desfășurat peste noapte un atac aerian masiv asupra Ucrainei, în care a folosit peste 440 de drone și 32 de rachete, a spus președintele Volodimir Zelenski, acuzând că ceea ce fac forțele Moscovei „sunt pur și simplu terorism”. Cel mai afect

Autorităţile din Arad se aşteaptă ca unda de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în judeţ în cursul după-amiezii sau spre seară/ Prefect: Până acum, nu avem creşteri de salinitate în râul Mureş/ Recomandări pentru populaţie

News.ro acum 20 minute
Autorităţile arădene se aşteaptă ca unda de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în cursul după-amiezii sau serii şi în judeţul Arad, afirmă prefectul judeţului, Mihai Paşca. Acesta precizează că, până la acest moment, nu sunt creşteri

Avertizare meteo Cod Galben de caniculă, dar și furtuni puternice. Zonele vizate

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN, valabil azi 17 iunie, interval orar 12.00 – 21.00 Fenomene vizat sunt temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregis

Trump: toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul

BusinessMagazin acum 25 minute
Preşedintele american Donald Trump a transmis un avertisment oamenilor din capitala iraniană. Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul, a scris preşedintele SUA pe reţeaua Truth Social.

Percheziții în Prahova. Un bărbat antrena și organiza lupte ILEGALE de câini

Gandul acum o ora
Animale antrenate, chinuite și aruncate într-o lupta pe viață și pe moarte. Un bărbat din Prahova este cercetat pentru că ar fi organizat lupte ilegale de câini. Polițiștii de la protecția animalelor au descins marți dimineață la domiciliului acestu

Cod galben de caniculă în Capitală. Maximele vor ajunge la 34 de grade

Mediafax acum 44 minute
Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 12.00 şi 21.00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic în creştere astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înn

Diagnosticat cu o boală incurabilă, actorul Eric Dane nu-și mai poate folosi brațul drept. „Este îngrijorător”

HotNews acum o ora
Actorul american Eric Dane, celebru pentru rolurile sale în seriale precum „Grey’s Anatomy” și „Euphoria”, și care a anunțat în aprilie că suferă de scleroză laterală amiotrofică (SLA), a declarat luni că a pierdut controlul asupra brațului drept, t

Vreme caniculară în toată ţara la începutul lunii iulie

BusinessMagazin acum 17 minute
Vremea la începutul lunii iulie va fi mai caldă decât în mod normal în toată ţara, dar mai ales în regiunile sud-vestice, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de ANM.

Horoscop pentru marți, 17 iunie 2025. Ziua este favorabilă rezolvării chestiunilor financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In prima parte a zilei esti discret si cu gandurile departe. Posibil sa-ti dea de furcă, bugetul disponibil sau chestiunile financiare comune cu altii. Insa, ca prin minune, dupa pranz ai sanse sa primesti solutii deosebite pentru tot ce te f

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

29°
mar.

19°/29°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

15°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°