Irinei mele

"If you can talk with crowds and keep your virtue,

Or walk with Kings—nor lose the common touch,

If neither foes nor loving friends can hurt you,

If all men count with you, but none too much:

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds’ worth of distance run,

Yours is the Earth and everything that’s in it,

And—which is more—you’ll be a Man, my son!" "If", Rudyard Kipling (poem reprodus pe zidul arenei centrale de la Wimbledon)

Finala Openului australian, spectaculoasă, dramatică şi crîncenă, a fost o reconfirmare a splendorii tenisului. O nouă atestare a complexităţii acestui sport care cere adevăraţilor campioni o rezistenţă fizică şi-o putere mentală ieşite din comun. O altă certificare de cinci stele pe care Tenisul o primeşte de la Ghidul celor mai minunate şi fair-play sporturi din lume şi pe care o postează cu mîndrie în vitrina cu trofee a site-ului său oficial.

În plus, finala maraton de duminică poate fi privită şi ca o nouă probă că tenisul contemporan este dominat la vîrf de trei mari campioni care-şi revendică, succesiv, supremaţia, şi care au încapsulat spuma spectacolului din tenis în minunata şi autoritara treime pe care o compun.

Primul dintre ei e întruchiparea curajului. Curajul extras din gena unui neam balcanic care, în timp ce unii vecini de-ai săi erau apăsaţi de resemnare sau, alţii, de rigorile siestei, s-a preocupat să-şi scrie istoria fervent, cu dîrzenie. Curajul de a sfida campionii campionilor şi de-a-şi izbi cu pumnul pectoralul stang ca-n haka războinică neo-zeelandeză, zicîndu-le din priviri că vremea lor a trecut şi că-i va învinge. Îndrazneala de-a juca cu un pas în interiorul terenului, pas mic pentru el, pas mare pentru tenis. Dîrzenia cu care a cîştigat finala de duminică şi care l-a ajutat ca, după un schimb de mingi fără sfîrşit ce l-a azvîr