"Ai probleme cu persoane din Europa Centrală şi de Est? Ţi-ai pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, bulgar, român sau alt est-european? Vrem să ştim", este invitaţia pe care o lansează site-ul Partidului Libertăţii (PVV, Partij Voor De Vrijheid), o formaţiune extremistă din Olanda.
Site-ul prezintă şi câteva tăieturi din ziare ce au publicat materiale având titluri precum "Nu ar fi mai bine dacă ai pleca înapoi?" sau "Est-europenii, din ce în ce mai infractori".
Liderul PVV Geert Wilders a fost achitat anul trecut, instanţa considerând că discursurile sale şi compararea Coranului cu Mein Kampf nu incită la ură şi nu sunt xenofobe.
Procesul a iscat multe controverse nu doar în Olanda, ci în toată Europa: finalul său a fost considerat de unii o victorie împotriva cenzurii, pe când ceilalţi au susţinut că s-a legalizat retorica populistă a dreptei extreme.
După colectarea datelor, PVV va da publicităţii rezultatele pentru ca societatea să aibă o imagine clară asupra "problemelor cauzate de cetăţenii central şi est-europeni în ceea ce priveşte infracţionalitatea, alcoolismul, consumul de droguri, aruncarea gunoiului şi prostituţia". După, fireşte, vor urma propuneri legislative corespunzătoare.
Situl http://www.meldpuntmiddenenoosteuropeanen.nl/index.php/component/content/article/2