Mihai Răzvan Ungureanu, premierul desemnat, a declarat miercuri că, prin decizia sa de a nu demisiona din funcţia deţinută la SIE nu se încalcă în niciun fel legea şi a precizat că renunţarea la această funcţie este implicită, dacă votul Parlamentului asupra viitorului Guvern va fi pozitiv.
Întrebat dacă se încalcă legea prin faptul că este încă director al SIE şi se implică în politică, Ungureanu a invocat precedentul creat de premierul demisionar Emil Boc.
"Nu se încalcă în nici un fel legea. Vă aduceţi aminte de Emil Boc când a început demersurile pentru a deveni prim-ministru al Guvernului, era încă primar al municipiului Cluj".
Întrebat dacă va demisiona de la SIE, Ungureanu a spus : "Este implicit, dacă votul va fi pozitiv".
Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat, miercuri, componenţa Cabinetului său. Guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu nu va avea niciun ministru democrat-liberal din fostul cabinet al lui Emil Boc. Toţi vor fi înlocuiţi, inclusiv Elena Udrea şi Anca Boagiu. UDMR şi UNPR îşi păstrează însă portofoliile de la Sănătate, Cultură, Mediu şi respectiv Apărare şi Externe.
Au fost păstraţi cei doi miniştri independenţi, Leonard Orban şi Cătălin Predoiu, pe care Ungureanu i-a solicitat special în cabinetul său. Mihai Răzvan Ungureanu, premierul desemnat, a declarat miercuri că, prin decizia sa de a nu demisiona din funcţia deţinută la SIE nu se încalcă în niciun fel legea şi a precizat că renunţarea la această funcţie este implicită, dacă votul Parlamentului asupra viitorului Guvern va fi pozitiv.
Întrebat dacă se încalcă legea prin faptul că este încă director al SIE şi se implică în politică, Ungureanu a invocat precedentul creat de premierul demisionar Emil Boc.
"Nu se încalcă în nici un fel legea. Vă aduceţi aminte de Emil Boc când a început demersurile pentru a dev