Oxford, 12 martie 2005
Ministrul de Externe al României Mihai-Răzvan Ungureanu, aflat în vizită oficială la Londra, s-a întâlnit şi cu românii de la Oxford. Răzvan şi Mădălina Novacovschi, Marius Ciortan... îmi amintesc cu drag de românii de acolo şi de „Oxford University Romanian Society", organizaţia care reunea simpatica şi ospitaliera lor comunitate. Am participat şi eu la acea întâlnire cu ministrul nostru de Externe. Eram emoţionaţi cu toţii, mai ales cei care asistam pentru prima dată la vizita unui reprezentant al statului român interesat să cunoască şi să discute cu o comunitate românească de studenţi şi tineri profesionişti din diasporă.
Ce căutam eu la Oxford este, ca multe lucruri din viaţa mea, ceva mai greu de explicat. Pe atunci eram studentă în Statele Unite, la Williams College-Massachussets, instituţie clasată pe locul întâi în topul liberal arts colleges americane, de atunci şi până în prezent. În fiecare an, din 1985 încoace, Williams College selectează, de la toate facultăţile ei, 25 de studenţi pe care îi trimite să facă anul al treilea de facultate în Anglia, la Oxford (Oxford University şi Williams College au un acord de reciprocitate prin care îşi recunosc valoarea educaţională a cursurilor ca fiind echivalentă - prin urmare o notă pe care un student o primeşte la Oxford este recunoscută automat la Williams şi viceversa).
În 2005, din acest grup american făceam parte şi eu, care studiam ştiinţe politice şi literatură franceză la faimosul Exeter College din Oxford. Desigur, mă veţi întreba pe banii cui. Totul era finanţat de Williams College, pentru că eu eram bursiera lor: casă, masă, învăţătură, sporturi, drumuri acasă, cărţi, rechizite, tot. În Anglia, tot programul Williams-Exeter mi-a dat şi primul meu telefon mobil (cu abonament gata plătit cu tot); fiecare student din grupul american primea un telefon mobil la sos
