Primul Ministru interimar a susţinut o declaraţie de presă, de la ora 12.00. Ministrul Interimar Cătălin Predoiu a discutat despre raportul MCV, foare important pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Astfel, Predoiu a explicat că raportul este unul pozitiv. România a primit, deci, două rapoarte MCV consecutive cu aprecieri bune.
„Guvernul României este apreciat pozitiv, Parchetul Naţional, Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi Parlamentul a primit o astfel de apreciere", a declarat premierul interimar.
Predoiu a mulţumit parlamentarilor „indiferent de culoarea politică", pentru că au susţinut reforma legislativă. „Aş dori să mulţumesc public Parlamentului pentru aportul pe care l-a adus schimbării legislaţiei în domeniul Justiţiei, făcând posibilă implementarea cu succes a Noului Cod Civil", a mai adăugat Predoiu.
Premierul interimar a atras, de asemenea, atenţia că greutatea a fost ridicată de pe umerii parlamentarilor, întrucât reforma în legislaţie se află într-o nouă fază, aceea de „implementare a legislaţiei".
Principalul mesaj pe care trebuie să îl transmitem este că este, în ansamblu, pozitiv. Aşadar, românie continuă trendul pozitiv. Aş dori să subliniez aportul Parlamentului la eforturile Guvernului de schimbare a legislaţiei în domeniul Justiţiei. Implementarea cu succes a Noului Cod Civil. Ne aflăm în noua fază de implementare a legislaţiei.