La o zi după ce Karl Lagerfeld (designerul casei Chanel) a făcut un comentariu controversat, declarând că Adele „este cam grasă", artista britanică i-a dat replica celebrului creator de modă.
Interpreta hitului „Someone Like You" a spus că este mândră de imaginea ei, că reprezintă majoritatea femeilor şi că nu a aspirat niciodată la o siluetă de genul celor promovate de Lagerfeld în prezentările sale.
Într-un interviu acordat revistei „People", Adele (23 de ani) a declarat: „Nu mi-am dorit niciodată să arăt ca modelele din reviste. Eu reprezint majoritatea femeilor şi sunt mândră de acest lucru".
Lagerfeld ar fi încercat, de fapt, să o laude pe Adele, însă nu a reuşit decât să o jignească. Întrebat într-un interviu ce crede despre femeile din muzica pop actuală, acesta a răspuns: „Cred că omul momentului e Adele. E puţin cam grasă, dar are o faţă frumoasă şi o voce divină".
Un guru al modei, Lagerfeld (78 de ani) a mai declarat că familia regală „e total nefolositoare, dar plăcută", a spus că „bărbaţii ruşi sunt urâţi", iar italienii şi grecii au „obiceiuri dezgustătoare".
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI