La Palatul Şuţu, cei tari de inimă pot vizita o inedită expoziţie dedicată instrumentelor de tortură din perioada medievală.

Uneltele diabolice sunt originale, datează din neagra perioadă a Inchiziţiei şi aparţin unui colecţionar polonez numit Piotr Bucwkowski. Imaginaţia bolnavă a oamenilor legii din acele vremuri crude a reuşit să creeze tot soiul de modalităţi pentru a-şi face aproapele să sufere. Cum pe viaţa omului nu se punea în acea vreme prea mare preţ, de cele mai multe ori un om arestat era şi gata condamnat şi nu oricum, ci de-a dreptul la moarte. Dar, pentru ca show-ul să fie complet, omul nu era ucis fără a fi înainte de asta supus la cele mai cumplite cazne.

Printre instrumentele de tortură expuse la Palatul Şuţu veţi putea vedea Scaunul inchizitorial folosit până târziu, spre mijlocul secolului XIX, în timpul desfăsurării interogatoriilor judecătoreşti „regulamentare". Acuzatul era aşezat gol, pe un scaun cu ţepuşe din fier în aşa fel încât la cea mai mică mişcare să i se înfigă ţepii în corp. Mai era desigur şi varianta în care scaunul se încingea devenind incandescent provocând arsuri cumplite. Torturile se desfăşurau ore şi chiar zile în şir, iar călăul adeseori suplimenta chinurile prin biciuire, smulgerea cu cleştele a unor bucăţi din corp, strivirea degetelor şi aşa mai departe. Cleştii şi fierul înroşit făceau parte în mod obligatoriu din „trusa" oricărui călău, aşa cum nu poate lipsi stetoscopul din arsenalul unui medic. Ele erau menite să însoţească orice alt gen de tortură.

Printre instrumentele mai elaborate se număra şi banca pentru alungire, un soi de pat al lui Procust folosit pe scară largă în toată Europa medievală. Este vorba de pat pe care era culcat prizonierul cu mâinile şi picioarele imobilizate. Apoi persoanei respective i se întindeau membrele până ce i se rupeau oasele şi muşchii.

De la „leagănul