Un singur moment de neatenţie şi peştele apucat cu mâna a „devorat" o bucată dintr-un deget. La „ora mesei", fragmentele de inimă de vită, aruncate în apă, dispar instantaneu.

Zilnic, fix la ora 14.00, muzeograful Gheorghe Valeriu, îndeplineşte una dintre îndatoririle sale de serviciu hrănind peştii piranha, crescuţi într-unul dintre acvariile Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.

Aproape ca într-un ritual, şeful secţiei Acvariu, din cadrul muzeului, le aruncă temuţilor peşti carnivori bucaţi proaspete de inimă de vită.

Preţ de o secundă, două, apa acvariului parcă dă în clocot după care se lişteşte brusc până când alte bucăţi de carne îi ating suprafaţa.

Peştele mic îl devorează pe cel mare

„În acvariul acesta trăiesc două specii. Cei mai mari şi mai numeroşi, pirapitinga, numiţi de unii şi piranha negri, care sunt ceva mai paşnici şi cei de talie ceva mai mică, adevăraţii piranha, temuţii răpitori. Din această ultimă categorie sunt doar doi. Dacă ar fi mai mulţi, i-ar ataca pe cei din specia pirapitinga. Chiar şi înferioritate numerică, atunci când sunt flămânzi, îi atacă pe cei mari şi îi devorează. Au făcut-o recent cu un pirapitinga, de câteva kilograme bune, pe care l-au simţit bolnav şi l-au atacat", explică muzeograful.

VEZI GALERIA FOTO

Gheorghe Valentin a mai povestit cum, o dată, cu ocazia dezinfectării acvariului, în timp ce era tscos din apă, într-o fracţiune de secundă, un piranha a secţionat cu fălcile sale puternice şi dinţii foarte ascuţiţi plasa miciogului. A căzut pe pardoseală şi recuperarea periculosului peşte n-a fost deloc simplă.

„Un incident mai grav s-a petrecut când i-am adus. O manevră greşită făcută de un coleg de-al nostru era să-l coste un deget. Peştele a sărit, iar el a încercat să-l prindă cu mâna. A avut noroc că s-a ales doar cu buricul degetului