Dorel Codoban a plecat marţi, 7 februarie, pe drumul fără întoarcere, la 67 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, a anunţat miercuri Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
Artistul popular, născut în satul Lazuri de Roşia, a fost un slujitor de nădejde al culturii tradiţionale româneşti din Bihor, un solist instrumentist cu un repertoriu specific zonei, autentic şi vechi, un povestitor dialectal cu mult farmec, dar va rămâne în memoria istoriei bihorene ca primul constructor de viori cu goarnă şi cel care a inventat, după un vis, vioara cu două goarne. Până la vârsta de 11 ani, Dorel Codoban n-a ştiut de existenţa instrumentului muzical care, mai târziu, i-a marcat întreaga existenţă. L-a descoperit întâmplător, o vioară veche ascunsă într-o cutie neagră a învăţătorului din sat. De la un meşter sârb a copiat apoi, în 1975, schiţa viorii cu goarnă. A făcut astfel de instrumente pentru mulţi muzicanţi, unele chiar din străinătate, transmite Agerpres.
‘Ca să le faci să sune frumos laolaltă, e muncă grea şi ai nevoie să cunoşti secretele lemnului, dar şi ale metalului… de rezonanţă. De ce vioară cu goarnă? Fiindcă se aude departe, iar nunta este ceva ce nu se poate face pe linişte’, spunea el. Alături de Dorel a fost soţia sa, Floare, care i-a fost de mare ajutor la şmirgheluit, la fixat grumazul viorii, la montat aparatul circular şi goarna.
‘Dorel Codoban a fost, zeci de ani, unul dintre cei mai importanţi şi deosebiţi colaboratori ai CJCPCT Bihor, meşteşugul şi talentul lui fiind apreciate pretutindeni. A umblat la Cântarea României, a fost la festivaluri, în Iugoslavia şi Ungaria. A colaborat de asemeni cu televiziunea şi radioul naţional, a participat la sute de festivaluri folclorice, fiind pretutindeni, un exponent şi un mesager de reală valoare al Bihorului’, se mai menţionează în comunicatul CJ