Bradley Manning, acuzat că ar fi ‘cârtiţa’ WikiLeaks, va fi pus sub acuzare la 23 februarie la Fort Meade (Maryland, est), înainte de procesul său la Curtea Marţială unde riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă, a anunţat joi armata americană, relatează AFP.
Lui Bradley Manning, 24 de ani, îi vor fi citite în mod oficial cele 22 de capete de acuzare, dintre care cea mai gravă este ‘complicitate cu inamicul‘. Dacă va fi găsit vinovat, Manning riscă pedeapsa maximă de închisoare pe viaţă, se precizează în comunicatul armatei. La 3 februarie, armata a aprobat recomandarea de către justiţie de a-l trimite în faţa Curţii Marţiale pe soldatul Bradley Manning, deschizând calea pentru fixarea unei date a procesului. Data citirii actului de acuzare este prima etapă a acestei proceduri, înainte de audierile şi procesul care vor avea loc în primăvară.
Justiţia militară a ‘recomandat‘ în ianuarie trimiterea în faţa Curţii Marţiale a lui Bradley Manning, acuzat că ar fi transmis site-ului Wikileaks, între noiembrie 2009 şi mai 2010, documente militare americane privind războaiele din Irak şi Afganistan, precum şi 260.000 de telegrame diplomatice ale Departamentului de Stat.
Bradley Manning, acuzat că ar fi ‘cârtiţa’ WikiLeaks, va fi pus sub acuzare la 23 februarie la Fort Meade (Maryland, est), înainte de procesul său la Curtea Marţială unde riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă, a anunţat joi armata americană, relatează AFP.
Lui Bradley Manning, 24 de ani, îi vor fi citite în mod oficial cele 22 de capete de acuzare, dintre care cea mai gravă este ‘complicitate cu inamicul‘. Dacă va fi găsit vinovat, Manning riscă pedeapsa maximă de închisoare pe viaţă, se precizează în comunicatul armatei. La 3 februarie, armata a aprobat recomandarea de către justiţie de a-l trimite în faţa Curţii Marţiale pe soldatul Bradley Manning, deschizând calea pentru fixarea unei