Prestigioasa firma de audit Delloite, din Marea Britanie, a publicat, pentru al cinsprezecelea an consecutiv, raportul intitulat Football Money League, in care prezinta lista celor mai bogate cluburi de fotbal din lume.
Potrivit bilantului financiar, Real Madrid ramane clubul cu cele mai mari venituri realizate in 2011. Gruparea din capitala Spaniei isi pastreaza pozitia de lider pentru al saptelea an la rand.
Veniturile clubului condus de Florentino Perez au crescut cu 9% in sezonul 2010/2011, in ciuda crizei economice care se resimte in Peninsula Iberica. Madrileni au facturat in total suma de 479,5 de milioane de euro, din care 123,6 milioane au provenit din bilete de intrare si abonamente, 183,5 milioane din drepturi de televizare si 172,4 milioane din publicitate, marketing si vanzari.
Locul secund este ocupat, pentru al treilea an consecutiv, de un alt club spaniol, FC Barcelona, care a facturat suma de 450,7 milioane de euro, distribuite astfel: 110,7 milioane din bilete de intrare si abonamente, 183,7 milioane din drepturi de televizare si 156,3 mililioane de euro din publicitate, marketing si vanzari.
In spatele celor doi colosi spanioli se afla, la o distanta destul de mare, clubul englez Manchester United, care incheie podiumul cu un venit de 367 milioane de euro.
In clasamentul primelor douazeci se regasesc sase cluburi din Anglia, cinci din Italia, patru din Germania, trei din Spania si doua din Franta.
Cele douazeci de cluburi din top au avut impreuna in anul precedent un venit total care a atins pragul de 4,4 miliarde de euro.
Iata si top 20:
1. (1) Real Madrid (Spania) 479,5 milioane de euro
2. (2) FC Barcelona (Spania) 450.7
3. (3) Manchester United (Anglia) 367
4. (4) Bayern Munchen (Germania) 321,4
5. (5) Arsenal Londra (Anglia) 25