Preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu, l-a îndemnat, joi, în discursul său din şedinţa plenului, pe premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, să păstreze "rezerva" faţă de "declaraţiile de afecţiune superficială" ale liderului PSD, Victor Ponta.
"Domnule prim-ministru, vă felicit pentru faptul că am auzit astăzi, în această aulă, şi o serie de intervenţii, indiferent de culoarea lor politică, prin care s-a promis sprijinul în ce priveşte o serie de măsuri necesare în actul de guvernare. (...) Vă îndemn să priviţi cu rezervă retorica de acest gen cu atât mai mult cu cât atunci când vorbim, de exemplu, de lupta împotriva corupţiei puteau fi făcute nişte lucruri la nivelul administraţiei locale şi nu au fost făcute", a spus Diaconescu.
El şi-a exprimat încrederea în capacitatea premierului de a înţelege "dublul mesaj" venit din direcţia PSD şi a subliniat că "declaraţiile de afecţiune superficială vor fi încălcate la prima intenţie politică".
De asemenea, Diaconescu a amintit că UNPR, spre deosebire de PSD, a susţinut dintotdeauna legea taxării averilor mari şi foarte mari, care a fost în dezbaterea Parlamentului încă din anul 2010. "Este o lege extrem de apropiatăca şi normă de legea franceză, legea belgiană şi de cea a iniţiată în SUA de preşedintele Obama. Mă bucur să văd că şi un alt partid de sânga sau de centru-stânga care şi-ar dori un astfel de proiect, deşi au votat împotriva acestei legi în Senat", a spus liderul UNPR.
El a mai arătat că formaţiunea sa va susţine noul guvern şi "va fi un temeinic partener pentru păstrarea stabilităţii în România". "Nu avem de dat socoteală în faţa niciunui politician din România, indiferent de culoarea sa politică, fiindcă nici unul nu cred că se poate constitui într-un reper moral. Avem de dat socoteală numai în faţa românilor în legătură cu ceea ce facem şi mai puţin cu ceea ce se vorbeşte că face