Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPJ Brăila se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean şi în 2012

Publicat in Vocea Brailei, joi 9 februarie 2012 ·

* în cadrul celei mai recente şedinţe a CJ Brăila, consilierii au adoptat un proiect de hotărâre privitor la cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila în acest an

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila vor avea parte şi în acest an de susţinerea administraţiei judeţului. Hotărârea a fost luată în cadrul întâlnirii Consiliului Judeţean, unde a fost aprobat în unanimitate protocolul de cooperare de interes public între CJ Brăila şi IPJ Brăila, în vederea îmbunătăţirii climatului de ordine şi securitate civică în anul 2012. "Am mai avut astfel de parteneriate şi vrem să le continuăm. Sunt bani în buget şi în anul 2012 pentru a completa ceea ce înseamnă dotarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Urmează să prezentăm lista în plenul CJ şi să aprobăm, ca şi anul trecut, componenţa listei respective până la concurenţa sumei. O să se facă licitaţie, vrem să o facem cât mai repede pentru a beneficia de ceea ce vrem să cumpărăm pentru Poliţie", a declarat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila. Prezent la întâlnirea consilierilor, comisarul Adrian Glugă a ţinut să mulţumească administraţiei pentru sprijinul acordat anul trecut, menţionând că a fost de un real ajutor. "Consiliul Judeţean Brăila a contribuit consistent la completarea resurselor IPJ Brăila. Cred şi îmi place să cred că în 2011, sumele de bani şi resursele de care ne-am bucurat, chiar au contribuit la performanţele noastre. Aş aminti aici scăderea infracţionalităţii grave pe raza judeţului Brăila şi scăderea sau menţinerea la cote mai mult decât rezonabile a criminalităţii stradale. Vă rog să mă credeţi că şi în 2012, dacă ne vom bucura de acest sprijin financiar, cu siguranţă îl vom plasa acolo unde este nevoie de performanţă, în special în domeniul IT, care ne va fi de mare folos în punerea în practică a diverselor aplicaţii iniţiate de către IGPR ş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 58 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 37 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 31 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°