Fostul şef al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Anton Pandrea, şi judecătoarea Corina Corbu, de la Secţia de contencios administrativ a ÎCCJ, au fost puşi oficial sub acuzare, în dosarul referitor la judecătoarea Gabriela Bîrsan, cercetată de DNA pentru fapte de corupţie.
Pandrea este acuzat că le-a transmis judecătoarelor Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu că sunt supravegheate informativ, după ce a emis mandat de interceptare în acest sens, la solicitarea procurorilor DNA. Vestea le-a fost transmisă celor două prin intermediul Corinei Corbu.
Anton Pandrea - fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi şef al Secţiei penale a ICCJ - este acuzat de favorizarea infractorului, potrivit unor surse judiciare. El a ieşit la pensie anul trecut.
Aceeaşi acuzaţie este adusă şi judecătoarei Corina Corbu, fost secretar general al CSM (care a promovat la ÎCCJ într-o procedură contestată de mulţi magistraţi-n.r.).
Corina Corbu a declarat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, urmând să revină la DNA pentru a da o declaraţie, conform procedurii.
Judecătorul Anton Pandrea i-ar fi comunicat Corinei Corbu faptul că s-a emis mandat de interceptare în cazul judecătoarelor Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, la solicitarea DNA.
În 10 noiembrie 2011, DNA informa că judecătoarele Gabriela Bîrsan (preşedinta Secţiei de contencios administrativ a ICCJ, între timp revocată din funcţie-n.r.) şi Iuliana Puşoiu ar fi primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Vic