Mihai Pascu (PC) spune că l-a cunoscut pe noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, în ’98 şi s-a mai întâlnit cu el şi-l apreciază pentru profesionalismul de care dă dovadă. „Dar nu acelasi lucru pot spune despre nominalizările făcute de el. Nu cred în cosmetizarea unei dame de companie uzate, cu tineri care sunt adjuncţii foştilor miniştri, care au spus că vor continua cele începute de fostul guvern. Nu cred că în noua luni se vor face 200 km de autostradă. Lucrez în administraţie şi ştiu că numai licitaţia durează câteva luni, mai sunt şi contestaţiile… În acest caz, ori dl. Boc minţea ca nu are bani, ori nu a fost în stare să facă aceste investiţii, cât timp noii miniştri au anunţat ca îmbunatatesc nivelul de trai şi infrastructura. Vom face un test – vom propune primului ministru să susţina cele doua proiecte mari si care se pliaza pe programul noului cabinet – sa acorde finantare pentru aeroport, care va duce la crearea de locuri de munca, cresterea nivelului de trai si crestere economica sustenabilă si sa realizam spitalul clinic judetean. Vom vedea daca declaratiile făcute de membrii noului cabinet sunt praf în ochi sau chiar vor sa sprine societatea din punct de economic şi social“, a precizat Pascu. Liderul PNL Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că noul Guvern este „slab, un guvern de marionete, un guvern de ciumpalaci. Sunt adjuncţii foştilor miniştri, care au anunţat că vor merge pe liniiile fostului Guvern. Deci lucrurile vor merge ca până acum. Nu se schimbă nimic, iar poziţia noastră este de nesusţinere a noului Guvern“.
La rândul lui, liderul PNL Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că noul Guvern este „slab, un guvern de marionete, un guvern de ciumpalaci. Sunt adjuncţii foştilor miniştri, care au anunţat că vor merge pe liniiile fostului Guvern. Deci lucrurile vor merge ca până acum. Nu se schimbă nimic, iar poziţia noastră este de nesus