În urmă cu trei săptămîni scriam aici despre un anume vot din Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi despre o facilă observaţie – la îndemîna oricăruia dintre dvs. – în legătură cu precaritatea solidarităţii intelectuale din România de azi (am putea vorbi şi despre cea de ieri, evident – drept care prognoza pentru România de mîine nu pare foarte încurajatoare). Prin 1999 sau 2000 – nu văd de ce nu aş spune-o –, am fost bucuros cînd am primit invitaţia de a intra în GDS. În acea bucurie era distilată şi oarece doză de mîndrie – pentru că Grupul mi se părea a fi numele de cod pentru un punct de întîlnire (în sens figurat şi propriu) al unor personaje nu numai inteligente, ci şi interesante; nu numai luminate, ci şi luminatoare; nu numai bine-crescute, ci şi rămase de partea binelui generic.

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?O vreme, activitatea GDS-ului mi s-a părut semnificativă. Pe-atunci ratam puţine dintre evenimentele publice ale Grupului. Ba încă, recunosc, cu modestele mele resurse imaginative am propus cîteva teme în dezbateri pe care, uneori, le-am şi moderat. După care s-a întîmplat ceva: poate cu mine şi/sau poate cu Grupul. M-am activat în politică, apoi m-am dezactivat. Nu numai că n-am mai trecut pe la acţiunile GDS – dar, cu regret o spun, nici n-am avut senzaţia c-aş fi pierdut mare lucru. Ceea ce scriu poate tuşa oameni la care ţin, intelectualmente vorbind – dar cam aşa se vede adevărul dinspre mine: GDS-ul de azi e mai curînd un catastif de nume decît parola vreunei (în sens pozitiv) complicităţi intelectuale; este un decoct nefiltrat de personalităţi, dintre care cele mai puţin importante sînt şi cele mai vocale; este, în dese cazuri, reduta unor partizanate plecate din