Cerând încrederea unei săli pe jumătate goală, care l-a ascultat într-o încremenire atentă, şeful desemnat al guvernului-surogat, Mihai R.Ungureanu, a vorbit cam 13 minute din care aproximativ două despre sine, la adăpostul modestului "nu sunt eu acela, deşi sunt".

Încărcat interor de "enorma responsabilitate" despre care spunea că îl apasă, n-a lăsat povara să dea pe afară peste cuvinte. Discursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal, imaginând o societate mergând ceas spre un viitor fericit.

Mihai R.Ungureanu a folosit de câte două ori termenii "prudenţă" şi "responsabilitate" şi a înşirat, referindu-se la factorul "acţiune", cuvinte care exprimă îndeobşte pozitivism, angajament: consolidare, concretizare, beneficii, respectare, stimulare, impulsionare, încurajare, cooperare. A făcut şi o trimitere la "vieţile oamenilor". La raportarea cu factorii om-societate, Mihai R. Ungureanu a folosit, asemenea, cuvinte de aceeaşi factură: respect, încredere, legalitate, consultare, dezbatere, negociere.

În nota de final a intervenţiei sale, premierul desemnat a făcut trimiteri către naţiune ca "expresie a solidarităţii", către dialog "ca esenţă" a mişcării lucrurilor şi a încheiat cu zicerea-standard frumoasă şi vagă: "Îmi doresc o ţară în care copiii noştri să aibă încredere".

În cele din urmă Mihai R. Ungureanu şi-a dat la iveală şi filosofia de premier (personală, a echipei?): "democraţia încrederii". O combinaţie generoasă, care înglobează o sumedenie de valenţe, dar niciuna în special.

Prin discursul de cam 13 minute, Mihai R. Ungureanu şi-a activat glanda diplomatică. Cea mai nimerită atunci când ceri încredere şi mai ales când o ceri în împrejurări pe muchie de cuţit. Altă glandă n-a avut de acti