În contextul mişcărilor sociale ce au loc momentan pe străzile oraşelor din România, o analiză comparativă a contextului internaţional pentru acest tip de proteste ne oferă o perspectivă de ansamblu şi o viziune constructivă asupra direcţiei, neajunsurilor dar mai ales a elementelor comune acestui tip de "revoluţie”. "Jos Basescu, Nu bonusurilor pentru bancheri din bani publici, Stop Roşia Montană, anticipate, anti-capitalism, pro-reforme politice şi nu schimbării de cadre, Solidaritate, Libertate!”. Acestea şi multe altele sunt momentan cererile din pieţele publice a peste 900 de comunităţi din lume, inclusiv în Londra şi Bucureşti. Agenda pare copleşitoare chiar şi pentru cei mai devotaţi activişti. Întrebarea firească apare de îndată ce păşeşti într-una din aceste pieţe: suntem martorii unei revoluţii sau a unei reforme? Mişcările de protest în Londra au început ca răspuns firesc al crizei economice cu care Marea Britanie se confruntă de câţiva ani. Pe 8 octombrie 2008, Alistair Darling (responsabil de politicile financiare şi economice în timpul mandatului lui Gordon Brown) anunţa decizia guvernului de a interveni în sectorul bancar privat cu o investitie de peste 50 miliarde £. Statul urma să deţină acţiuni în aceste bănci, "programul fiind menit să redea încrederea în sistemul financiar şi să poziţioneze sistemul bancar britanic într-o zonă sigură” adăuga Brown în aceeaşi zi. Mai ştiţi pe cineva care recent a invocat acceeaşi "stabilitate economică" ca şi scuză a eşecului? Le-a luat britanicilor mai bine de 3 ani să-şi dea seama nu numai că aceşti bancheri au provocat criza economică mondială intenţionat printr-un rar amestec de incompetenţă şi lăcomie, dar mai ales că nici măcar nu intenţionează să restructureze sistemul bancar ci continuă să exploateze fondurile publice ca o "puşculiţă a unui copil naiv”`(copii naivi find desigur plătitorii de bună credinţă d