Intrucat aud in stanga si in dreapta despre nobilele sperante care se agata de “guvernul tanar”  – tineretea fiind in mod “evident” o valoare in sine- ma vad nevoit sa atac ultimul mare mit care le-a ramas romanilor dupa 1989. Ultimul pe care nu l-am facut zob pana acum – insa suntem pe cale sa reusim cu brio. Dupa ce am facut praf mitul tehnocratilor cu discursul despre cei 15.000 de specialisti, mitul guvernului indestructibil cu minerii ce plantau panselute la Palatul Victoria, mitul reinnoirii votand “schimbarea” in 1996, mitul performantei romanilor care revin din Occident prin candidatura catastrofala a Liei Roberts, mitul superioritatii “societatii civile” dupa ce aceasta s-a implicat pana in gat in politica, am ajuns, iata, si la mitul tineretii.

In lumea administratiei romanesti, asteptarea birocratului clasic fata de un tanar, mai ales unul scolit “afara” este ca, in general, nu cunoste legea. Prima linie de aparare este mereu “legea nu ne permite sa facem ceea ce spuneti dumneavoastra, prevede foarte clar la articolul x ca nu se poate”. Ori daca nu stii legea, esti pierdut. Covarsitoarea majoritate a tinerilor din administratie pe care i-am observant de-a lungul anilor se opresc aici, rusinati ca nu stiu ce prevede legea. Vestea buna pentru tineri este ca cu o munca de doar 10 ore pe zi timp de trei-patru saptmani pot sa se apuce ei sa incurce birocratii cu texte de lege. “Si spuneti ca asta prevede articolul x, nu este asa, vi-l citesc in integralitate. De altfel, articolul x la care faceti referire este completat de articolul y. Cum nu stiti? Pai sa vi-l citesc….spune exact ceea ce propunem noi.” Abia dupa aceasta prima linie de aparare, tanarului i se vine cu un alt argument “imbatabil”: nu gasim resursa bugetara. Abia dupa amenitari ca se taie “de la cheltuieli material daca altfel nu se poate” se poate trece la a treia etapa. Etapa asta se c