Nelu Ploieşteanu (60 de ani) vorbeşte deschis despre copilăria şi tinereţea sa zbuciumată, despre petrecerile cu maeştrii Dinică şi Iordache şi despre desăvârşirea sa ca artist.

Bătea un vânt rece pe Şoseaua Ştefan cel Mare - să fi văzut nămeţii cum se-nălţau! - când l-am întâlnit pe Nelu Ploieşteanu (pe numele său, Ion Dumitrache). Maestrul ne aştepta, cu nodul gros la cravata roşie şi cu calmul celor care au vâzut câteva lucruri în viaţa asta, la o masă mai retrasă din restaurantul Perla. „E rea bălana anul acesta", am glumit noi, reporteri tineri şi mai creduli, preocupaţi că soarele nu mai încălzeşte şi că ziua e aşa tulbure, şi ne-am aşezat hainele pe spătarele scaunelor scumpe. Ne-a strâns mâinile sprintene, ne-am însufleţit cu un ceai cald şi numaidecât ne-am dezlegat la vorbă.

Nelu Ploieşteanu a ştiut să păstreze mereu, în glasul său, amprenta vremurilor şi a locurilor în care doar arcuşul vioarei şi o ceată de balaoacheşi însufleţiţi pe „la minor" puteau da tonul la „voie bună". Am vorbit cu Nelu Ploieşteanu despre petrecerile din mahala, din vremea când instrumentele fierbeau în mâinile lăutarilor, despre cozonacul moale de la nunţile de ţară şi despre fetele frumoase cărora le alina sufletele şi le fura nopţile.

Şi cum îşi spuneau ele focul, cu note înalte, şi el - ca un bariton! Ne-a mai povestit maestrul cum se cutremura pământul când începea Romica Puceanu să plângă la cârciumile de la drum şi cum cânta filosofia vetrei româneşti, pe scenă cu Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică. C-o damigeană şi-un pahar şi cu Nelu Ploieşteanu am fi stat aşa până la ziuă!

„Weekend Adevărul": Iarnă grea, domnule Ploieşteanu. Cum era iarna în Ciorani, în satul natal?

Nelu Ploieşteanu: Când dădea zăpada, se făceau troiene de ajungeai cu mâna la stâlpul de telegraf! Era aşa frumos, se auzeau numai sănii, caii cu clopoţei la